main logo
1370

Feroviarii nu și-au primit salariile de 6 luni și amenință cu proteste

Ferroviarilor din Republica Moldova li se datorează salarii restante în valoare de peste 190 de milioane de lei pentru perioada iulie - decembrie 2024. Federația Sindicatelor Feroviare a anunțat că, începând cu luna februarie, vor organiza manifestații și greve în fața Parlamentului, Guvernului, Președinției, precum și în cele opt noduri feroviare ale țării, pentru a cere soluționarea urgentă a problemei.

Feroviarii nu și-au primit salariile de 6 luni și amenință cu protesteImagine simbol

Ion Zaporojan, președintele Federației, a declarat că „feroviarii sunt disperați, deoarece numeroasele apeluri, mitinguri și cereri adresate autorităților au fost ignorate”, transmite Știri.md cu referire la Infotag.md.

Potrivit acestuia, întreprinderea de stat „Calea Ferată a Moldovei” (CFM) se confruntă cu multiple probleme care pun în pericol activitatea sa.

„Datoriile salariale din ultimele șase luni ale anului 2024 depășesc 190 de milioane de lei. Conturile bancare ale întreprinderii sunt blocate de peste două luni, iar CFM se confruntă cu lipsa combustibilului diesel și a materialelor necesare pentru funcționarea normală”, a precizat Zaporojan.

Federația îndeamnă autoritățile să intervină de urgență pentru a evita paralizarea completă a sectorului feroviar.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării