main logo
4852

Protest cu tractoare la vama Leușeni: Circulația, deblocată

A doua săptămână fermierii din toată țara protestează pe traseul care duce spre vama Leușeni.

Protest cu tractoare la vama Leușeni: Circulația, deblocată

Astăzi fermierii au reluat protestul și s-au deplasat cu tractoarele spre vama Leușeni, transmite Știri.md.

După mai multe ore de blocare a traficului, fermierii și-au luat tractoarele, eliberând astfel circulația pentru călători și transportatori, însă aceștia nu au părăsit traseul.

„Fermierii doar au deblocat drumul, însă tractoarele rămân în zonă”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Poliției de Frontieră, Raisa Novițchi, pentru Știri.md.

Totodată agricultorii au atenționat de dimineață că vor bloca și alte drumuri naționale, cerându-și „scuze de la cetățeni și agenți economici”.

Fermierii de la Cahul au anunțat că se pornesc cu tractoarele spre vama Oancea, iar în Găgăuzia, vehiculele agricole se deplasează în coloană pe traseul din apropierea localității Balabanu.

Protestatarii se vor întâlni astăzi la ora 16:00 și cu reprezentanții ODA și băncile comerciale. Aceștia urmează să se stabilească mecanismul și felul în care vor fi oferite creditele de 500.000 de lei garantate de stat. Totodată, de marți își va începea activitatea un grup de lucru care va analiza problema TVA-ului. 

Știri.md amintește că, la Ministerul Agriculturii, ministrul de resort și premierul Dorin Recean au avut o întrevedere cu fermierii astăzi, 20 februarie. În cadrul ședinței s-a discutat despre alocarea suplimentară a 50 de milioane de lei din Fondul de intervenție pentru producătorii de cereale din sudul țării și distribuirea motorinei din România.

În urma ședinței s-a stabilit că Guvernul va oferi credit agricol de urgență fermierilor din Republica Moldova, prin care va garanta 90% pentru 500.000 de lei per întreprindere. Declarația a fost făcută de premierul Dorin Recean după întrevederea din 20 februarie cu fermierii la MAIA.

Amintim că, pe parcursul săptămânii trecute, mai mulți agricultori au protestat cerând o întrevedere cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, pentru a examina situația din agricultură.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării