main logo
1070

Fermierii, despre starea de urgență în agricultură: Măsură întârziată

După mai multe amenințări cu proteste din partea fermierilor, ministerul Agriculturii anunță un proiect de lege prin care se va declara situație excepțională în agricultură. Ministrul Vladimir Bolea nu a dat multe detalii, dar a precizat că documentul ar putea fi aprobat la ședința Parlamentului din această săptămână.

Fermierii, despre starea de urgență în agricultură: Măsură întârziatăImagine simbol

Solicitat de TV8, directorul executiv al Asociației „Forța Fermierilor” a declarat că deși soluția e una mult așteptată, este deja întârziată, deoarece băncile au început să expedieze notificări cu privire la penalități, transmite Știri.md.

„Ministerul Agriculturii lucrează asupra proiectului de lege pentru situația excepțională, care va fi votat de către Guvern și ulterior de către Parlament în această săptămână. Noi suntem în proces de avizare cu instituțiile statului și cel mai probabil miercuri voi ieși cu detalii”, a declarat ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea.

Se întâmplă după ce săptămâna trecută, fermierii au declarat că ar putea ieși în curând la proteste dacă solicitarea lor de a introduce stare excepțională în agricultură nu va fi îndeplinită. Măsura le-ar oferi posibilitatea să ia în continuare credite de la bănci și i-ar scuti de penalități în cazul întârzierii plăților. Acum fermierii spun, însă, că soluția deși este necesară, e deja întârziată. 

„Această măsură, dacă va fi implementată ca lege, va intra în vigoare mai târziu. Cel puțin peste două luni de zile. Băncile au expediat deja notificări privind intentarea proceselor de insolvabilitate și executarea silită, pentru că la unele contracte băncile au clauze. Adică nu mai este necesară procedura de dare în judecată cu acordul agricultorului, dar direct merge la executare silită. Această măsură este foarte întârziată”, a menționat directorul executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Bădărău.

Citește continuarea pe tv8.md.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării