Femeia accidentată pe bulevardul Grigore Vieru se simte mai bine. Când va fi externată
Femeia care a fost lovită de un automobil pe bulevardul Grigore Vieru din Chișinău, în Sâmbăta Paștelui, se simte mai bine. Precizarea a fost făcută pentru Realitatea.md de către purtătorul de cuvânt al Institutului de Medicină Urgentă (IMU), Dorina Arsene.
Imagine simbol„Pacienta se simte mai bine. Comunică. Se deplasează de sine stătător și va fi externată în această săptămână”, a declarat Arsene, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.
Șoferul de 45 de ani care a tamponat victima rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile.
Amintim că vineri, 17 aprilie, Dorina Arsene a precizat pentru Realitatea.md că femeia este internată în Secția de neurochirurgie și se află în stare stabilă.
Accidentul s-a produs pe 11 aprilie, când un bărbat, aflat la volanul unui automobil de model Xiaomi, a lovit femeia și pe fiica acesteia, în vârstă de 7 ani. Mama și copila traversau strada regulamentar, iar șoferul circula pe banda destinată transportului public.