Fără școală, fără acces la servicii publice: Cum ajută mediatorii romii din Soroca
O mare parte a adulților de etnie romă din Republica Moldova nu au finalizat studiile gimnaziale, iar fiecare al cincilea adult este considerat analfabet funcțional sau absolut. În aceste condiții, accesul la servicii publice de bază devine dificil, iar rolul mediatorilor comunitari este esențial.
Imagine simbolLa Soroca, Ana Cerari activează ca mediator comunitar și oferă sprijin zilnic persoanelor care nu pot completa acte sau accesa instituții precum Primăria, asistența socială sau policlinica, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
„Noi nu prea ne pricepem la toate acestea și mediatorii ne ajută foarte mult – la Primărie, la asistența socială, la policlinică. Nici cu scrisul nu este chiar bine la noi”, spune Raheli Codreanu, beneficiară a serviciilor.
În aceeași situație se află și Vasile Ferari, care recunoaște că nu știe să citească sau să scrie și depinde de ajutor pentru a-și rezolva problemele administrative.
„Am doi copii și am nevoie de ajutor. Este foarte important pentru mine să primesc sprijin”, afirmă acesta.
Ana Cerari spune că propria experiență i-a arătat cât de importantă este educația. Crescută într-o familie de romi în care școala a fost încurajată, ea a reușit să finalizeze studiile medii și acum încearcă să-i ajute pe cei care nu au avut aceleași oportunități.
„Când eram copil, nu voiam nici eu la școală, dar acum înțeleg cât de important este. Toți copiii romi trebuie să fie învățați, să aibă măcar studii medii”, subliniază mediatoarea.
Autoritățile locale confirmă că mediatorii comunitari joacă un rol crucial în facilitarea accesului romilor la servicii publice.
„Zilnic, la noi se adresează un număr foarte mare de persoane de etnie romă. Din considerentul că nu sunt cărturari, mediatorii îi ajută în completarea actelor și în orientarea către instituțiile de care au nevoie”, explică asistenta socială Adriana Sochirca.
În prezent, în Republica Moldova activează 47 de mediatori comunitari romi, care contribuie la reducerea excluziunii sociale și la integrarea comunităților vulnerabile.
Specialiștii atrag atenția că lipsa educației rămâne una dintre principalele probleme ale comunității rome, iar investițiile în educație și servicii de sprijin sunt esențiale pentru îmbunătățirea situației pe termen lung.