main logo
5104

Fără casă: Mărturiile oamenilor afectați de incendiul din Durlești

Incendiul devastator izbucnit ieri la mansarda unui bloc cu zece etaje din Durlești a lăsat 16 familii fără adăpost și a internat în spital alte 16 persoane, dintre care trei în stare gravă, din cauza intoxicației cu monoxid de carbon și a stresului puternic.

Fără casă: Mărturiile oamenilor afectați de incendiul din DurleștiImagine simbol

După o noapte de coșmar, locatarii au încercat sâmbătă să mai recupereze ceva din apartamentele distruse. Valeria Nicolăiescu este una dintre cele 16 persoane care și-au văzut casa mistuită de flăcări, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.

„Curge apă în continuu, am rămas cu credit și fără casă, nu știm ce urmează. Am dormit la rude, dar nu știu încotro să mă duc. Am sunat la asigurări, dar nu răspund, e zi liberă. Nu știm cum ne vor ajuta sau dacă ne vor ajuta”, a spus Valeria Nicolăiescu.

La fel și familia Țigancova, care locuia la etajul 9 al blocului, a rămas cu doar câteva acte salvate, restul lucrurilor fiind distruse de flăcări și apă.

„Tot e distrus, doar podeaua a rămas și cerul deasupra. Am strâns încălțăminte de pe holuri, încercăm să găsim măcar o haină... Am ieșit cu ce aveam pe noi și atât”, a spus o femeie.

Mai mulți locatari cred că incendiul a pornit dintr-o pară aprinsă lăsată de un vecin care făcea reparații și nu a reușit să stingă focul la timp.

Un alt locatar, care era la muncă când a izbucnit incendiul, a spus că a găsit apartamentul plin de apă după intervenția pompierilor: „Totul e ud, mobila distrusă, va trebui să facem reparații complete”.

Știri.md amintește că un incendiu de proporții a izbucnit vineri seară, 16 mai, la mansarda unui bloc cu zece etaje din orașul Durlești, suburbie a Capitalei. La fața locului au intervenit 70 de pompieri cu 13 autospeciale.

Mai multe zone din sectoarele Buiucani și cartierul Sculeni au rămas fără electricitate, după ce pompierii au solicitat o deconectarecontrolată a rețelelor. Potrivit Premier Energy, două linii electrice de înaltă tensiune, de 110 kV, au fost deconectate din motive de siguranță. Din cauza aceluiași incendiu, alimentarea cu energie electrică a fost temporar întreruptă și în unele localități din raionul Ialoveni.

În dimineața zilei de 17 mai, la ora 04:08, pompierii au lichidat incendiul de pe strada Tudor Vladimirescu nr. 75 din orașul Durlești.

Citește și: Consilier PAS din Durlești: Blocul ce a luat foc, construit cu nereguli

Incendiul din Durlești: 16 persoane, intoxicate. Trei au ajuns la spital

Incendiul violent din Durlești: Imagini cu mansarda făcută scrum

Mansarda făcută scrum la Durlești: Imagini din interiorul blocului

Un pompier explică de ce a fost greu de stins incendiul de la Durlești

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării