main logo
1175

Familia Stratan se mută în România

După lansarea piesei „Te las cu inima”, Cleopatra Stratan a revenit în atenția publicului. În ultima săptămână, artista a fost la mai multe televiziuni din România, unde a povestit despre activitățile sale din ultimii ani și planurile de viitor.

Familia Stratan se mută în România

Cântăreața, care a cunoscut celebritatea la numai trei ani, spune că își amintește acea perioadă. Acum, Cleopatra Stratan are 15 ani și și-a păstrat mereu pasiunea pentru muzică, iar de când nu a mai avut concerte, mai bine de 10 ani, ea a învățat și și-a descoperit noi hobby-uri, transmite Știri.md cu referire la zugo.md.

Totodată, Cleopatra și tatăl ei, Pavel Stratan, pregătesc un proiect muzical și vor să se reîntoarcă la București.

Am învăţat, am terminat clasa a noua, mi-am descoperit pasiunile: gătitul şi teatrul.

Cânt mereu, canto, pian, cântam înainte şi împreună cu familia.

Mi-a venit ideea să fac lecţii de teatru şi am ajuns în Teatrul Naţional din Chişinău, am început lecţiile de arta vorbirii, mi-am făcut prieteni. Anul trecut am avut un examen şi a fost bine.

Acum am venit în Bucureşti pentru promovare, dar vrem să ne reîntoarcem aici, acum stăm la Chişinău.

Îmi amintesc de acea perioadă, a fost ceva fabulos, pentru mine şi pentru părinţii mei. Îmi amintesc cum era scena plină cu jucării. M-am bucurat de copilărie, am echilibrat tot”, a povestit Cleopatra la emisiunea „Acces Direct” de la postul de televiziune Antena 1 din România, transmite click.ro.

Acum câteva zile, Pavel Stratan declara la „Antena Stars” că „vom lansa proiectul la care mă gândesc eu demult, vom avea o formație cu noi doi și încă o persoană”.

Săptămâna trecută, Cleopatra Stratan a lansat piesa „Te las cu inima”. Până la această oră, videoclipul a reușit să adune peste 5 milioane de vizualizări pe Youtube. 

În 2017, artista și fratele acesteia, Cezar Stratan, au scos melodia „Mami”.

Primul album al Cleopatrei Stratan se intitulează „La vârsta de trei ani”. Ea a ajuns și în Cartea Recordurilor Guiness, fiindu-i oferite șase premii. La începutul anului 2009, redactorii site-ului Oddee.com au clasat-o în primele zece locuri ale copiilor minune din lume, Cleopatra obținând poziția cu numărul 4.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării