point Logo
main logo
main logo
2305

Fabricile pot exporta mai mult, dar rămân fără oameni: Criza lovește industria locală

Fabricile din Republica Moldova pot beneficia de fonduri europene pentru modernizare și acces la piețe externe, însă multe se confruntă cu un deficit tot mai accentuat de forță de muncă.

Fabricile pot exporta mai mult, dar rămân fără oameni: Criza lovește industria localăFoto: moldova1.md

Administratorii unei fabrici de textile și încălțăminte din Hâncești afirmă că, deși cererea pentru produsele lor este în creștere peste hotare, numărul redus de angajați îi obligă pe cei existenți să depună eforturi suplimentare, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.

În prezent, întreprinderea are peste 40 de salariați și produce echipamente de protecție, încălțăminte, rucsacuri și articole vestimentare brodate, circa 80% din producție fiind exportată în Germania, Polonia și Olanda.

Printre angajați se numără Profira Fuștei, croitoreasă de zece ani, care face zilnic naveta din satul Logănești. „Colectivul este muncitor, însă ne-am dori mai mulți colegi. La unele procese este deficit de personal și lucrăm câte doi, dar încercăm să facem față”, spune aceasta.

Pentru a diminua lipsa de personal, fabrica colaborează cu Școala Profesională din oraș, unde elevii efectuează stagiile de practică. „Îmi place colectivul, este prietenos, iar produsele ajung în Polonia sau Germania”, afirmă o elevă. O altă tânără recunoaște că munca este solicitantă, dar utilă pentru formarea profesională.

În 2023, întreprinderea a obținut un grant destinat retehnologizării și eficienței energetice, investiție care a permis instalarea unui parc fotovoltaic ce acoperă consumul propriu de energie și reduce costurile. Totuși, planurile de extindere sunt limitate de lipsa specialiștilor. „Am putea crește volumul de producție, însă deficitul de cadre calificate este major. Încercăm să pregătim specialiști prin învățământ dual, dar mulți aleg să plece în străinătate”, a declarat directoarea fabricii, Maria Lica.

Autoritățile recunosc problema și susțin că depun eforturi pentru a crea oportunități profesionale în țară, inclusiv pentru a încuraja revenirea diasporei. Întreprinderea din Hâncești, fondată în 1975 ca unitate de stat și ulterior privatizată, avea aproximativ 300 de angajați în 2010, însă efectivul s-a redus semnificativ în timp, reflectând tendința generală din industria locală.

moldova1.md
Publicitatea ta poate fi aici