main logo
671

Explozia mortală. Grozavu: Suntem în grafic. Două planșee, restabilite

Două planșee ale blocului de pe bulevardul Moscova din Capitală, unde a avut loc o deflagrație puternică în data de 6 octombrie curent, au fost restabilite. Anunțul a fost făcut de viceprimarul Nistor Grozavu la ședința serviciilor Primăriei de luni dimineața.

Explozia mortală. Grozavu: Suntem în grafic. Două planșee, restabilite

„Săptămâna precedentă la bulevardul Moscova au continuat lucrările de restabilire. Luni și marți s-au finalizat lucrările de consolidare a pereților de la etajul 14, a fost turnat betonul la pereți. În paralel s-au pregătit pereții de la etajele superioare. A fost instalat cofrajul pentru planșeul dintre etajele 14 și 15, inclusiv armătura, și sâmbătă dimineața a fost turnat betonul pentru planșeul dintre etajul 14 și 15. 2 etaje, 2 planșee sunt deja restabilite”, a declarat Grozavu, transmite Știri.md cu referire la Agora.

„Sâmbătă și duminică s-a lucrat la pregătirea pereților pentru consolidare la etajul 15. În primele zile vom instala cofrajul, se va turna betonul pentru această consolidare. Pe parcursul săptămânii curente vor începe lucrările de restabilire a peretului exterior pentru etajul 15. Se lucrează intensiv la pregătirea pereților în locurile de uz comun pentru reparație”, a afirmat viceprimarul.

„Am intrat definitiv în graficul pe care l-am avut de la început, și cu certitudine spun că ne încadrăm și nu vom avea obstacole în continuare”, a adăugat acesta.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării