main logo
549

Explozia din sectorul Râșcani: CNSM acordă ajutoare sinistraților

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova acordă 80 de mii de lei familiilor care au avut de suferit în deflagrația din sectorul Râșcani al capitalei, care s-a produs pe 6 octombrie.

Explozia din sectorul Râșcani: CNSM acordă ajutoare sinistrațilorExplozia din sectorul Râșcani: CNSM acordă ajutoare sinistraților

Decizia a fost adoptată de către Comitetul confederal al Confederației, transmite Știri.md.

Solicitat de IPN, președintele CNSM, Oleg Budza, a declarat că banii sunt alocați din bugetul Confederației, format din cotizațiile de membru. Familiile care au avut de suferit vor primi ajutor indiferent dacă fac sau nu parte din rețeaua sindicală.

Confederația a solicitat informații de la comisia care examinează cazul și, în funcție de datele care vor parveni, va decide cum va repartiza ajutorul. Banii vor ajunge la sinistrați până la sfârșitul acestei săptămâni.

În deflagrația produsă în seara de 6 octombrie și-au pierdut viața patru oameni: o femeie de 30 de ani și fiul ei de patru ani, și un cuplu, soț și soție, ambii de 77 de ani. După explozie, mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, inclusiv o femeie, care este în stare gravă.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării