Explicația Ministerului Apărării: Ce se întâmplă la poligonul de la Bulboaca
Ministerul Apărării a Republicii Moldova a negat informaţia publicată de portalul Russian.rt.com luni, şi preluată de alte instituţii media: "Forţele Navale ale SUA caută un antreprenor pentru executarea lucrărilor de construcţie pe teritoriul bazei de antrenament a Armatei Naţionale a Moldovei din satul Bulboaca".

Potrivit agenţiei Infotag, surse din cadrul Ministerului Apărării au precizat că în anul 2012 Republica Moldova a fost acceptată ca partener în cadrul Iniţiativei globale pentru operaţiuni de menţinere a păcii (GPOI).
Acest anunţ a fost făcut de oficialii din cadrul Departamentului de Stat şi cel al Apărării al SUA, la întrevederea cu ex-ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, în cadrul vizitei de lucru la Washington a acestuia, în august 2012.
În cadrul iniţiativei GPOI, Ministerul Apărării a beneficiat de un grant în valoare de $1,6 milioane., care sunt utilizaţi pentru modernizarea infrastructurii Bazei militare de instruire Bulboaca, astfel încât aceasta să permită instruirea militarilor Armatei Naţionale care participă în operaţiuni internaţionale de menţinere a păcii cu mandat ONU.
"Aceste activităţi nu au legătură cu NATO şi nu afectează neutralitatea statului, aşa cum se sugerează în articol. Despre acordarea grantului în cadrul GPOI Ministerul Apărării al Republicii Moldova a informat constant opinia publică prin intermediul comunicatelor de presă", se relatează în comunicatul de presă.
GPOI este o iniţiativă a Statelor Unite ale Americii, finanţată de Guvernul SUA prin programe de asistenţă externă şi care are drept scop susţinerea capacităţilor de asigurare a securităţii regionale şi internaţionale. Asistenţa este destinată ţărilor partenere pentru a-şi pregăti contingentele de pacificatori detaşaţi în misiuni externe de menţinere a păcii ONU.
Armata Naţională participă în misiuni internaţionale de menţinere a păcii, începând cu anul 1997, cu un total de aproximativ 300 de ofiţeri şi subofiţeri în Irak, Liberia, Sudan, Sudanul de Sud Coasta de Fildeş, Republica Central Africană, Georgia, Tadjikistan, Ucraina, Bosnia şi Herţegovina, Macedonia şi Kosovo.