main logo
431

Experți: Volumul mare de muncă al instanțelor e obstacol pentru justiție

Experţii atrag atenţia asupra problemei supraaglomerării instanţelor, ceea ce reprezintă un obstacol în calea desfăşurării unei justiţii eficiente.

Experți: Volumul mare de muncă al instanțelor e obstacol pentru justiție

Potrivit Infotag, subiectul a fost abordat joi în cadrul cadrul conferinţei online cu genericul "Volumul disproporţionat de muncă în instanţe - obstacol în calea eficienţei justiţiei", organizată de Institutul pentru Politici şi Reforme Europene (IPRE), la care au participat mai mulţi reprezentanţi din domeniu justiţiei, transmite Știri.md.

Potrivit datelor Agenţiei de Administrare a Instanţelor Judecătoreşti, în anul 2020 unui judecător îi reveneau circa 541 de dosare, ceea ce, potrivit experţilor, "reprezintă o povară imensă".

Directorul adjunct al IPRE, Iulian Rusu, consideră că "această problemă este foarte dureroasă pentru sistemul de justiţie din Moldova.

"În unele instanţe această cifră poate ajunge la mii de dosare. Este o problemă gravă, care se referă nu doar la starea emoţională a judecătorilor, ci şi la calitatea procedurilor judiciare. Toate acestea pot duce la nerespectarea termenelor sau normelor în procesul de luare a deciziilor", a spus expertul.

Judecătoarea Aliona Miron a spus că, în contextul necesităţii reformelor, care sunt în permanenţă abordate, acest subiect ar trebui, de asemenea, să fie ridicat şi discutat.

"Instanţele au un volumul de muncă extrem de mare. Acest fapt a fost pus în discuţie de mult timp. În prima jumătate a anului 2021, circa 16,1 mii de dosare au fost înregistrate în instanţa din sectorul Centru, dintre care au fost examinate peste 15 mii. Dacă statisticile arată că în mediu unui judecător îi revin 500 de dosare spre examinare, atunci la Chişinău această cifră depăşeşte o mii", a spus Miron.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării