main logo
1877

Experți: Prezidențialele din România, un moment decisiv pentru R. Moldova

Alegerile prezidențiale din România, care au intrat în faza decisivă a turului doi, capătă o importanță deosebită pentru Republica Moldova, avertizează experții politici și sociologii. Cetățenii români din diasporă, în special cei din Republica Moldova, ar putea influența decisiv rezultatul scrutinului, având un rol cheie nu doar pentru viitorul României, ci și pentru sprijinul continuu al proiectelor bilaterale și calea integrării europene a Moldovei.

Experți: Prezidențialele din România, un moment decisiv pentru MoldovaImagine simbol

Potrivit sociologului Remus Ștefureac, diferența dintre candidați se micșorează rapid, iar factorul decisiv va fi rata de prezență la vot, transmite Știri.md cu referire la radiomolodva.md.

„Este foarte posibil ca prezența în turul doi să fie mai mare decât în primul tur, iar alegătorii care vin rar, poate o dată la 10 ani, vor putea înclina balanța în favoarea unuia dintre candidați”, explică expertul.

El atrage atenția că, în lipsa dezbaterilor și cu o comunicare unidirecțională din partea candidaților, miza alegerilor crește semnificativ.

Politologul Sergiu Mișcoiu subliniază că votul românilor din diasporă va fi crucial într-o competiție electorală strânsă, iar semnalul prezenței sporite la vot în Republica Moldova în prima zi a turului doi indică o implicare mai puternică a alegătorilor cu dublă cetățenie.

„Este un semnal pozitiv pentru forțele proeuropene. Moldovenii cu cetățenie română înțeleg importanța acestui scrutin pentru viitorul euroatlantic al ambelor țări”, a spus Mișcoiu.

În același timp, politologul avertizează că surprize pot apărea, deoarece românii din alte țări ale diasporei ar putea vota în număr similar, influențând sensul final al alegerilor. De aceea, responsabilitatea fiecărui vot contează enorm, iar alegătorii sunt îndemnați să trateze scrutinul cu seriozitate.

Un președinte proeuropean, potrivit expertului, ar putea consolida poziția României pe scena europeană, susține o Europă a apărării și accelera integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Cetățenii români din diaspora, contactați la secțiile de votare din Bruxelles, au transmis mesaje de susținere a unei Românii europene, prospere și democratice.

„Am venit să votez pentru o Românie care să rămână în Europa și NATO, pentru un lider responsabil care să gândească la toți românii.”

„După 35 de ani în Belgia, am votat pentru o Europă unită, așa cum am visat dintotdeauna.”

„Ne dorim o țară prosperă, în care să avem libertate și drepturi democratice, pentru toți românii, din țară și diaspora.”

Și votanții din Chișinău au exprimat dorința unei Românii și a unei Moldove unite în familia europeană, considerând participarea la vot o datorie civică.

„Am votat pentru un viitor european comun, pentru copii și pentru pace.”

„Ne dorim ca România și Moldova să meargă spre Europa, nu spre alte direcții politice.”

„Participarea la vot este un act de responsabilitate, mai ales într-un moment crucial pentru ambele țări.”

Cei doi candidați calificați în turul doi sunt Nicușor Dan, independent, și George Simion, liderul Alianței pentru Unirea Românilor, iar lupta se anunță strânsă, cu un impact major al voturilor din diaspora.

De menționat că peste 28.000 de alegători români din Republica Moldova și-au exercitat dreptul la vot vineri, 16 mai, în prima zi a turului doi al alegerilor prezidențiale din România.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării