point Logo
main logo
main logo
762

Expert: Somnul, al treilea pilon al sănătății după respirație și hidratare

Somnul suficient este unul dintre cei trei piloni ai unui organism sănătos, alături de alimentația corectă și activitatea fizică regulată. Specialistul în somnologie Victoria Sîrcu a declarat pentru IPN, în contextul Zilei mondiale a somnului, că somnul se află pe locul al treilea între nevoile vitale ale organismului, după nevoia de a respira și a bea, dar înaintea celei de a mânca.

Expert: Somnul, al treilea pilon al sănătății după respirație și hidratareImagine simbol

„Somnul ocupă o treime din viața noastră și este indispensabil supraviețuirii. La 60 de ani ajungem să dormim aproximativ 20 de ani, dintre care aproape cinci ani îi petrecem visând”, a explicat specialista, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Lipsa somnului sau calitatea scăzută a acestuia poate avea consecințe serioase asupra sănătății. „O durată sau o calitate anormală a somnului pot favoriza apariția diabetului zaharat, hipertensiunii arteriale, infarctului miocardic, depresiei sau scăderea imunității. De asemenea, crește riscul accidentelor rutiere sau de muncă”, a menționat somnologul.

Specialista atrage atenția că persoanele care dorm mai puțin de șase ore pe noapte sunt mai predispuse la obezitate. „Privarea de somn duce la creșterea nivelului de cortizol seara și a concentrației de grelină – hormonul responsabil de pofta de mâncare”, a explicat Victoria Sîrcu.

Calitatea somnului influențează și potența. Lipsa somnului poate duce la scăderea nivelului de testosteron la bărbați. Acest hormon se secretă în somnul profund, iar dacă bărbatul este privat de somn sau are pauze de respirație în timpul somnului, faza de somn profund este aproape nulă.

Somnologul mai spune că sforăitul puternic și pauzele de respirație în timpul somnului pot indica sindromul de apnee în somn și necesită evaluare medicală. „Cei care sforăie zgomotos sau au pauze de respirație în timpul somnului trebuie investigați, pentru a exclude apneea, deoarece poate duce la complicații”, a subliniat Victoria Sîrcu.

Totodată, somnul excesiv poate afecta sănătatea. Mai mult de zece ore de somn pentru un adult poate fi asociat cu probleme precum hipertensiunea, diabetul și alte afecțiuni.

Somnul este influențat și de stilul de viață. Potrivit specialistei, o dietă bogată în fructe, legume și cereale integrale are efect pozitiv asupra somnului. „Alimentele pe care le consumăm nu influențează doar starea de veghe din timpul zilei, ci și calitatea somnului”, a concretizat Victoria Sîrcu.

Activitatea fizică are, de asemenea, un rol important. „Persoanele care practică activitate fizică dorm mai bine și mai mult decât cele cu un stil de viață sedentar. Activitatea moderată sau intensă are efect pozitiv asupra somnului”, a precizat specialista.

Pentru un somn de calitate, este recomandat un program constant de odihnă, iar înainte de culcare să fie evitate dispozitivele electronice. Potrivit Victoriei Sîrcu, este important ca oamenii să se culce la aceeași oră în fiecare zi și să își creeze o rutină relaxantă înainte de somn. Camera trebuie să fie liniștită, bine aerisită și răcoroasă, iar mesele grele sau exercițiile fizice intense trebuie evitate seara târziu. Activitatea fizică regulată și limitarea expunerii la lumină artificială înainte de culcare pot contribui, de asemenea, la îmbunătățirea calității somnului.

ipn.md
Publicitatea ta poate fi aici