main logo
998

Ex-șeful CFM, transferat din arest la domiciliu sub control judiciar

Fostul șef de la Calea Ferată din Moldova (CFM), Iurie Topală, a fost transferat din arest la domiciliu sub control judiciar.

Ex-șeful CFM, transferat din arest la domiciliu sub control judiciar

Solicitarea procurorilor PCCOCS de prelungire a arestului la domiciliu a fost respinsă de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, transmite Știri.md.

Procurorii precizează că arestul preventiv nu putea fi solicitat la acea etapă judiciară.

În schimb, instanța de judecată a dispus aplicarea controlului judiciar asupra fostului șef de la Calea Ferată din Moldova.

Anterior, aceeași instanță a respins demersul procurorilor PCCOCS de prelungire a arestului preventiv și plasarea acestuia în arest la domiciliu, în ianuarie 2023.

Iurie Topală este acuzat de abuz de serviciu. Acesta a fost extrădat în Republica Moldova în seara zilei de joi, 3 noiembrie 2022. De pe Aeroportul Internațional Chișinău, el a declarat că nu își recunoaște vina și a refuzat să comenteze acuzațiile procurorilor.

Autoritățile belgiene au acceptat extrădarea lui Iurie Topală, anunțat în căutare internațională pe 23 noiembrie 2021, la solicitarea Inspectoratului de Poliție Centru și PCCOCS, cu scop de arest și extrădare pe canalele OIPC Interpol.

Ulterior, în privința acestuia a fost aplicată măsura de arest preventiv, fiind plasat în Penitenciarul nr. 13. În data de 27 ianuarie 2023, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a emis decizia de plasare a lui Topală în arest la domiciliu pentru 30 de zile, măsura fiind menținută la data de 27 februarie 2023.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării