main logo
1455

Ex-ministru, despre ieftinirea testelor: N-are impact asupra cetățenilor

„Decizia Guvernului de a ieftini testele PCR la COVID-19 efectuate în instituțiile publice nu va vea vreun impact asupra buzunarului moldovenilor, întrucât aceste analize sunt efectuate la laboratoarele private.”

Ex-ministru, despre ieftinirea testelor: N-are impact asupra cetățenilorFoto: știri.md

Despre aceasta susține fosta ministră a Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, transmite Știri.md.

„Astăzi în cadrul ședinței de Guvern s-a anunțat că prețurile pentru testele de laborator vor fi micșorate de la 755 lei la 300 lei, ceea ce va asigura un acces mai sporit al cetățenilor la testare.

Remarc câteva aspecte:

- în anul 2020 tariful pentru testul PCR a fost calculat, luând în considerare costul testului, cheltuieli pentru reagenți, cheltuieli de personal etc.;

- tariful pentru testul PCR se determină în baza Metodologiei aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1020/2011;

- la achitarea din sursele CNAM a serviciilor de determinare calitativă a ARN virusului SARS-CoV-2 prin metoda PCR pentru instituțiile medico-sanitare publice, se exclud costurile pentru test, deoarece acestea erau achiziționate centralizat sau distribuite instituțiilor din donațiile oferite de parteneri;

- actualmente, din sursele CNAM pentru serviciile de testare PCR sunt contractate doar instituțiile medico-sanitare publice, care asigură testarea gratuită a cetățenilor.

Respectiv, modificarea operată nu are nici un impact asupra cheltuielilor cetățenilor pentru testarea PCR, dar reglementează relațiile financiare între CNAM și instituțiile medicale publice”, a menționat Dumbrăveanu.

Știri.md amintește că Guvernul a adoptat miercuri, 13 octombrie, o decizie, potrivit căreia testele PCR anti-COVID-19 vor costa 300 de lei la instituțiile medicale publice, iar cele pentru depistarea anticorpilor 35 de lei. Asta în timp ce aceleași teste la laboratoarele private costă între 700 și 800 de lei.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării