Evaziune fiscală de circa 200 de milioane de lei: O companie din Chișinău, vizată
Oamenii legii investighează o amplă schemă de evaziune fiscală, estimată la circa 200.000.000 de lei, comisă în perioada 2016-2022 de către o companie din Chișinău.

Potrivit PCCOCS, compania vizată activează în domeniul alimentației publice și deține zeci de patiserii, cafenele, restaurante și magazine, inclusiv în orașele Comrat și Orhei, precum și prestează servicii de alimentație aeroportuară, transmite Știri.md.
În baza probatoriului acumulat, au fost efectuate peste 20 de percheziții la sediile și unitățile comerciale ale companiei, precum și la domiciliile și în mijloacele de transport ale mai multor figuranți.
Astfel, au fost ridicate documente contabile (inclusiv evidențe paralele), înscrisuri de ciornă relevante cauzei, mijloace financiare nedeclarate, telefoane mobile, laptopuri și blocuri de sistem, dar și dispozitive electronice care conțin informații despre activitatea infracțională.
Până acum, potrivit Procuraturii, au fost identificați opt figuranți, atât bărbați, cât și femei, cu vârste cuprinse între 30 și 55 de ani.
Aceștia au avut roluri diverse în cadrul schemei - de la administratori nominali și contabili, până la coordonatori ai unităților comerciale, persoane interpuse sau tehnicieni IT, implicați în manipularea și ascunderea evidenței reale a încasărilor.
Urmărirea penală este în curs de desfășurare.