main logo
1371

Eurovision: Cum s-a prezentat Anna Odobescu la ceremonia de deschidere

La Tel Aviv, la Teatrul Naţional al Israelului, a avut loc duminică seara deschiderea oficială a concursului Eurovision 2019.

Eurovision: Cum s-a prezentat Anna Odobescu la ceremonia de deschidere

În cadrul evenimentului au fost prezenţi toţi cei 41 de artişti care vor evolua pe scenă, transmite Știri.md cu referire la Trm.md.

În aplauzele susţinătorilor, rând pe rând, participanţii au coborât din maşinile luxoase direct pe covorul roşu.

Printre cei care au păşit emoţionaţi pe covorul roşu, dar şi cu încredere, este şi reprezentanta Republicii Moldova, Anna Odobescu. 

Aceasta s-a prezentat alături de sand-artista, Kseniya Simonova, dar şi o traducătoare, astfel încât participanta din partea ţării noastre să poată vorbi oamenilor în limba maternă – cea română.

„Mă simt foarte fericită, aflându-mă aici. Este visul meu. Piesa „Stay” este una de dragoste, despre lupta pentru iubire, pentru care trebuie să mergem mereu înainte”, a spus conaţionala.

Reprezentata Republicii Moldova, Anna Odobescu, va evolua cu numărul 3 în a doua semifinală, ce se va desfăşura în data de 16 mai. Aceasta va putea fi urmărită în direct, la postul public de televiziune.

Plină de entuziasm a fost şi reprezentanta României Ester Peony, care concurează cu piesa „On a Sunday".

„M-am trezit de dimineaţă şi mi-am zis „o Doamne este duminică şi voi păşi pe covorul roşu”, a spus Ester Peony, interpreta din România

Ea ocupă locul 32 din 41 de ţări în ceea ce priveşte şansele de a câştiga marele trofeu al Eurovision. Potrivit presei, Ucraina nu va participa la concursul internaţional Eurovision din cauza scandalurilor provocate de presiunile politice asupra finaliştilor. Pentru a doua oară în istoria concursului, cel care va încerca să aducă Eurovisionul în Rusia  este cunoscutul cântăreţ Serghei Lazarev.

Prima semifinală Eurovision Song Contest se va desfăşura în 14 mai,  iar finala va avea loc  - în 18 mai. Concertele vor putea fi urmărite în direct, la postul public de televiziune Moldova 1.

Casele de pariuri au identificat favoriţii concursului Eurovision. Potrivit pronosticurilor fanilor,  reprezentantul Olandei, are cele mai mari şanse de câştig.

Cea de-a 64-a ediţie a Eurovision Song Contest va avea loc în Israel, după ce interpreta Netta Barzilai a cucerit publicul, cu piesa „Toy". Anul trecut, trupa DoReDos, care a reprezentat Moldova la Eurovision Song Contest, a obţinut locul al 10-lea.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării