EuroQuiz Moldova 2026: Sute de echipe în competiție pentru finala de la Chișinău
Elevi din întreaga țară au participat la etapa a doua a concursului național „EuroQuiz Moldova-2026”, unde și-au testat cunoștințele despre Uniunea Europeană și parcursul european al Republicii Moldova.
Foto: moldova1.mdCompetiția a adunat sute de echipe, iar 12 dintre acestea s-au confruntat în cadrul etapei desfășurate la Gimnaziul „Stepan Kuroglo” din Comrat. Participanții au răspuns la întrebări despre istoria și actualitatea Uniunii Europene, dar și despre relațiile acesteia cu Republica Moldova, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
Elevii au venit bine pregătiți și au demonstrat cunoștințe solide în diverse domenii.
„Ne-am pregătit bine. În echipă sunt câteva persoane din domeniul sportiv, câteva cu cunoștințe solide în disciplinele exacte și câteva cu profil umanist”, a declarat Ivan Guțu, participant din Svetlâi.
Și echipele din Congaz au mizat pe pregătire intensă.
„Am repetat la istorie, geografie și cultură. Uniunea Europeană oferă oportunități enorme pentru țara noastră”, a spus Nicolai Ibrișim, adăugând că și-ar dori să viziteze Germania.
Participanții spun că obiectivul este victoria.
„În echipa noastră sunt elevi care cunosc foarte bine istoria și limbile străine. Așteptarea noastră este să câștigăm”, a menționat Elena Meșa.
Concursul a fost monitorizat și de viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, care a subliniat interesul crescut al tinerilor pentru temele europene.
„Este al doilea an în care organizăm acest concurs. Anul acesta s-au înregistrat peste 800 de echipe, mult mai multe decât anul trecut”, a declarat Cristina Gherasimov.
Finala „EuroQuiz Moldova-2026” va avea loc pe 8 mai, la Palatul Republicii, unde cele mai bune echipe vor concura pentru marele premiu: o vizită de studiu la Bruxelles.