Europa schimbă direcția: De la pace și austeritate la reînarmare
„Europa traversează o tranziție istorică: de la o economie a păcii, bazată pe dezarmare și protecție americană, la o economie de război.” Jurnalistul Nicolae Chicu a explicat, într-un documentar de analiză geopolitică, că „dividendul păcii”, beneficiul economic obținut de Europa în urma reducerii cheltuielilor militare după Războiul Rece, a luat sfârșit.
Colaj: Știri.md„Agresiunea regimului Putin și perspectiva revenirii lui Donald Trump la Casa Albă au zguduit arhitectura de securitate europeană”, susține Chicu, invocând documente strategice publice ale NATO și UE. El menționează că Europa nu mai poate conta pe umbrela americană în forma sa tradițională, iar pericolul unei agresiuni rusești este luat în serios nu doar în Est, ci și la Paris, Berlin sau Londra, transmite Știri.md.
„Deși țările din flancul estic sunt cele mai expuse, întreaga Uniune Europeană se vede nevoită să accelereze investițiile în apărare, să-și coordoneze mai eficient industriile militare și să susțină Ucraina într-un efort comun de securitate”, spune Chicu.
Potrivit datelor prezentate în documentar, în 2023, industria europeană de apărare, incluzând și Marea Britanie, a generat aproximativ 150 de miliarde de euro și susține direct peste 500.000 de locuri de muncă. Totuși, Uniunea Europeană rămâne în urma Statelor Unite, Rusiei și Chinei în ceea ce privește capacitatea industrială, cu doar 20 de firme în topul global al producătorilor de armament.
„În fața unei crize militare, au fost cruciale întreprinderile mici și mijlocii din Europa de Est, specializate în producția de muniții. Dar întrebarea este dacă pot ține pasul cu cererea enormă generată de conflictul din Ucraina”, atrage atenția Nicolae Chicu.
Jurnalistul menționează că, la începutul războiului, Europa producea aproximativ 600.000 de obuze pe an. În prezent, această cifră ar fi crescut la 1,5 milioane, dar, conform datelor oficiale, până la sfârșitul lui 2024, Ucraina primise doar un milion de obuze din partea UE - semn că decalajele dintre promisiuni și realitate persistă.
O provocare majoră este fragmentarea deciziilor: 27 de armate naționale, politici industriale divergente și suveranism economic.
„Țările UE folosesc 17 modele diferite de tancuri principale de luptă. Obuzierele europene nu sunt interoperabile. În aviație există peste 20 de tipuri de avioane. Se pierd bani, timp și eficiență”, afirmă Nicolae Chicu.
Jurnalistul mai spune că, în loc să dezvolte proiecte comune, multe state europene derulează programe paralele, deseori în concurență. Două proiecte de avioane de generația a șasea sunt dezvoltate simultan, unul de Franța și Germania, celălalt de Marea Britanie și Italia, ceea ce înseamnă o dublare a costurilor și o risipă de resurse.
America domină piața armamentului din Europa
În ciuda dorinței de autonomie strategică, majoritatea contractelor de apărare ale statelor membre UE, în primii ani de război în Ucraina, au fost încheiate cu Statele Unite, Coreea de Sud și Israel.
„Sistemele americane sunt testate în teatre de operații și compatibile cu infrastructura NATO. În unele cazuri, europenii nu au alternative, cum ar fi în cazul dronelor MQ-9 Reaper sau al sistemelor Patriot”, subliniază Chicu.
În același timp, punctează jurnalistul, americanii oferă instruire, mentenanță și suport tehnic - un avantaj greu de replicat de industria europeană. De exemplu, HIMARS - sistemele de rachete cu rază medie - nu au încă un corespondent competitiv produs în UE.
Readiness 2030 - răspunsul Europei
În 2024, Uniunea Europeană a lansat un plan amplu de reînarmare numit Readiness 2030, redenumit astfel la cererea Italiei și Spaniei, pentru a evita o retorică militaristă. Programul propune două mecanisme majore:
- Un fond de 150 de miliarde de euro sub formă de credite cu maturități lungi și dobânzi mici;
- O derogare temporară de la regulile fiscale, care ar putea crea un spațiu bugetar suplimentar de până la 650 de miliarde de euro.
„Este o reacție directă la estimările serviciilor secrete germane, potrivit cărora Rusia ar putea ataca o țară NATO până în 2030”, notează Chicu.
Deși Marea Britanie nu mai este stat membru, Bruxelles-ul permite participarea sa la achizițiile comune, recunoscând rolul crucial al capacităților britanice în domeniul apărării.
Provocările: materii prime, cipuri, sateliți și informații
Un alt obstacol major în calea autonomiei europene este lipsa resurselor. Uniunea Europeană este dependentă de importuri din China pentru magneți, metale rare, grafit și cipuri - toate esențiale pentru producția de drone, rachete, blindaje și sisteme de comunicații.
„Dacă nu controlezi lanțurile de aprovizionare și dacă depinzi de bunăvoința altora, devii vulnerabil într-un conflict de mare intensitate”, avertizează Chicu.
În plus, Europa nu dispune încă de un sistem militar satelitar complet funcțional. GPS-ul american rămâne standardul în NATO, iar sistemul european Galileo nu este militarizat. Capacitatea de recunoaștere electronică, avertizare timpurie și comunicare criptată este, de asemenea, inferioară celei a Statelor Unite.
„Europa s-a trezit într-o lume periculoasă. Mult timp a fost ezitantă în a renunța la ideea că prioritățile sociale - sănătatea, educația, tranziția ecologică - trebuie protejate de presiunile bugetare pentru apărare. Acum, lucrurile se schimbă. Readiness 2030 este un test al coeziunii europene. În fața amenințării reprezentate de Rusia, nu mai este loc pentru ambiguități sau fragmentare. Europa trebuie să fie pregătită până în 2030 sau va plăti prețul nepregătirii”, concluzionează Nicolae Chicu.