Escrocii se dau drept polițiști și trimit mesaje false. Avertismentul IGP
Poliția Națională avertizează că, astăzi, au fost înregistrate mai multe cazuri în care cetățenii au primit SMS-uri și apeluri telefonice de la persoane care se dau drept polițiști.
Colaj: Știri.mdPotrivit autorităților, escrocii informează în mod fals oamenii că ar fi comis încălcări rutiere, încercând astfel să-i inducă în eroare și, cel mai probabil, să obțină date personale sau bancare, transmite Știri.md.
Poliția subliniază că astfel de informații nu sunt comunicate prin SMS sau apeluri telefonice.
În acest context, oamenii sunt îndemnați să fie vigilenți și să nu ofere date personale sau bancare unor persoane necunoscute. De asemenea, autoritățile recomandă să nu fie accesate link-uri suspecte și să nu fie continuate conversațiile cu apelanți necunoscuți.
În cazul în care primiți astfel de apeluri, poliția recomandă să închideți imediat conversația și să apelați numărul unic de urgență 112.
Totodată, cetățenii sunt îndemnați să verifice informațiile doar din surse oficiale și să manifeste prudență în fața unor astfel de tentative de fraudă.