Eroii căzuți în luptele de la Coșnița pentru apărarea libertății Moldovei, comemorați
Acum 34 de ani, în noaptea de 13 spre 14 martie, satul Coșnița a fost atacat de forțele separatiste. În luptă s-au ridicat toți - agricultori, profesori, muncitori, care au devenit peste noapte apărători ai independenței Republicii Moldova. Moldova nu a cedat, a declarat premierul Alexandru Munteanu într-un mesaj în cinstea eroilor căzuți în războiul de pe Nistru.
Foto: Alexandru Munteanu/FacebookAstăzi, prim-ministrul a mers la Coșnița pentru a aduce un omagiu „în fața celor care nu s-au mai întors acasă și pentru a le spune veteranilor că sacrificiul lor nu este uitat”, transmite Știri.md.
„Moldova a rămas în picioare datorită curajului celor care au apărat această țară. Curajul lor rămâne o lecție pentru generațiile tinere despre responsabilitate, solidaritate și despre prețul libertății”, a declarat Alexandru Munteanu.
Premierul a mai subliniat că la fel ca acum 34 de ani, Republica Moldova alege și astăzi drumul libertății, al democrației și al integrării europene: „Avem această datorie și față de veterani - să construim o Moldovă puternică, o țară liberă, sigură și unită, în care copiii cresc în pace și aleg să rămână acasă”.
Eroii căzuți la datorie în luptele de la Coșnița, raionul Dubăsari, în anul 1992, au fost comemorați astăzi printr-un Marș al Păcii. La eveniment au participat premierul Alexandru Munteanu, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, ministra Afacerilor Interne, Daniella Nisail-Nichitin, precum și veterani, elevi și alți doritori.
Participanții s-au adunat la monumentul polițistului „Nicolae Sotnicenco” - primul erou care și-a dat viața pentru independența, suveranitatea și integritatea Republicii Moldova.
În noaptea de 13 spre 14 martie, peste 40 de persoane și-au pierdut viața, iar alte câteva zeci au fost rănite. Totodată, peste 200 de polițiști din Comisariatul de Poliție Dubăsari, alături de camarazii lor din întreaga țară, au luptat împotriva forțelor separatiste.