Epopeea terenului fostului Stadion Republican: Cererile unor cetățeni
În privința deciziei de a vinde terenul fostului Stadion Republican Ambasadei SUA, considerăm această hotărâre drept una ce contravine cadrului legal.
De această părere sunt mai mulți cetățeni care au inițiat o notă de poziție prin care solicită o clarificare referitoare la nivelul la care s-a luat decizia respectivă, transmite Știri.md.
„În privința vânzării terenului Stadionului Republican către Ambasada SUA, constatăm absența transparenței procesului decizional. Locuitorii orașului (și ai republicii în general) nu au avut posibilitatea să își exprime opiniile față de proiect în cadrul unor proceduri de dezbatere și consultare publică conform legislației în vigoare. Mai multe grupuri civice, grupuri de cetățeni, persoane publice și-au exprimat dorința ca atât autoritățile publice centrale (Guvernul), cât și Ambasada SUA să asigure transparența și participarea cetățenilor în procesul decizional”, se arată în solicitarea cetățenilor.
Autorii notei menționează că anterior a fost inițiată o petiție semnată de mii de persoane prin care s-a cerut ca societatea și grupurile interesate să participe la discuțiile privind vânzarea terenul fostului Stadion Republican.
„A circulat chiar și o petiție care a adunat peste 8.000 de semnături, au fost organizate mai multe evenimente publice de către comunitățile activiste, artistice și civice. Amintim că declarații precedente ale oficialilor de prim rang ale statului au confirmat nevoia de discuții publice pe această chestiune – prim-ministra Natalia Gavrilița (pe vremea când se afla în funcție) și președinta Maia Sandu au promis în mod public că vor asigura discuții largi cu societatea și grupurile interesate. Aceste discuții și consultări largi cu societatea nu au mai avut loc niciodată, riscând să devină promisiuni încălcate. Solicităm demararea unui proces transparent referitor la reamenajarea fostului Stadion Republican”, se mai arată în nota de poziție.
„Atragem atenția că membrii sectorului cultural independent au propus de mai multe ori ca terenul fostului Stadion Republican să fie transformat într-un parc urban, printr-o intervenție cu costuri minime. Respingem formulările din comunicatul oficial al Guvernului cu privire la starea de „paragină” și „murdăria care trebuie curățată” care ar justifica vânzarea terenului. Apreciem ca fiind regretabilă și condamnabilă intervenția ilegală de demolare a Stadionului Republican în perioada guvernării PCRM și că acest proces riscă să fie legitimat și continuat de actuala guvernare, inclusiv de Ministerul Mediului și de Ministerul Sănătății, care păstrează tăcerea pe această chestiune. Considerăm că, între timp, spațiul fostului Stadion Republican a devenit un ecosistem sălbatic autonom, cu importante funcții ecologice pentru oraș. Copacii care au crescut pe terenul stadionului alimentează orașul cu oxigen, absorbind dioxidul de carbon al unui oraș al cărui centru e supraaglomerat de numărul mare de automobile personale. Ne raportăm la bune practici din contextul internațional în care alte orașe europene au demarat acțiuni de „resălbăticire” a orașului, adică de recâștigare a zonelor verzi, de readucere și reintegrare a naturii în contextul urban, precum și procese de reamenajare urbană în jurul pietonilor, nu al mașinilor. Orașe ca Paris, Dublin, Hanovra, Berlin, Frankfurt amenajează spații sălbatice la dispoziția locuitorilor, din rațiuni ecologice (pentru păstrarea biodiversității) și de sănătate (pentru confortul și sănătatea fizică și mentală a locuitorilor)”, se mai spune în nota de poziție.
Astfel, cetățenii în reiterează:
- dorința de a ne delimita de proiectul viitorului sediu al Ambasadei SUA și respingem tentativele de „artwashing”;
- cerem organizarea unui referendum sau a unui proces de consultare publică referitoare la destinația terenului fostului Stadion Republican;
- solicităm identificarea unor surse alternative de finanțare pentru Centrul de Cultură și Artă Contemporană „Universul”;
- insistăm pe organizarea unui proces transparent de organizare a Centrului, cu participarea beneficiarilor săi direcți și care să evite forme de extractivism intelectual.
„Ne exprimăm dorința de a contribui la fondarea unei instituții care să răspundă contextului, necesităților și viziunilor locale, și la convenirea, împreună, a unei forme de guvernare a acestei noi instituții, în baza unui model de parteneriat public-civic, după exemple europene de participare publică. În acest sens, participanții la forumul consultativ al sectorului cultural independent solicită organizarea unei discuții de clarificare cu Ministerul Culturii, înainte de a curs invitației făcute de Minister pentru contribuțiile de idei”, au conchis autorii notei de poziție.
Știri.md amintește că terenul de 5,2 hectare de pe strada Tighina, unde se afla Stadionul Republican, va fi vândut Ambasadei Statelor Unite la Chișinău.
Guvernul a inițiat procesul de negociere a unui Acord, care va debloca procesul pentru valorificarea terenului din centrul Capitalei, abandonat de aproape 17 ani, iar tot acest sector al Chișinăului va fi revitalizat.