main logo
1317

Episcopul de Ungheni vrea jumătate de milion de la preotul din Dereneu

Situaţia de la Dereneu ia o nouă cotitură.

Episcopul de Ungheni vrea jumătate de milion de la preotul din Dereneu

După scandalul de proporţii izbucnit între enoriaşii Mitropoliei Basarabiei şi cei ai Mitropoliei Moldovei care a ajuns în atenţia presei din Republica Moldova, după ce adepţii Mitropoliei Moldovei au ocupat forţat biserica din Dereneu, indignaţi că preotul bisericii a trecut în subordinea Mitropoliei Basarabiei, episcopul Petru de Ungheni solicită despăgubiri morale preotului din Dereneu, transmite Știri.md cu referire la deschide.md.

Contactat de Deschide.md, preotul Florin Marinel a declarat că, pe lângă faptul că nu poate să desfăşoare slujbele împreună cu oamenii satului în biserică, acestuia i se mai cer acum despăgubiri morale în valoare de 500 de mii de lei. 

„Am primit o scrisoare oficială acasă că episcopul de Ungheni vrea 500 de mii de lei pentru daune morale, fiindcă i-aş fi stricat demnitatea şi onoarea la televiziuni şi că ar trebui să-mi cer scuze", ne-a spus preotul bisericii din Dereneu, Florin Marinel. 

Întrebat dacă oamenii încă continuă să „ocupe" biserica, preotul ne-a declarat că lucrurile nu s-au schimbat. 

„Acolo dorm, acolo mănâncă. Au făcut veceu din biserică. Eu desfăşor slujbele într-o anexă a bisericii", a mai adăugat acesta. 

Menţionăm că scandalul de la Dereneu a început în luna martie a acestui an. Adepţii Mitropoliei Moldovei sunt supăraţi că preotul Florin Marinel a trecut în subordinea Mitropoliei Basarabiei, renunţând la Mitropolia Moldovei, din motiv că conducerea "îl scurgea" de bani. Atunci oamenii au blocat uşa bisericii şi nu mai permit nimănui să intre în ea. 

Amintim că problema bisericii de la Dereneu a ajuns şi în atenţia Parlamentului European, în urma unei întâlniri a preotului Florin Marin cu Delegaţia Uniunii Europene.

 ne-a mai spus că, deși a prezentat organelor de ordine probe video că soția sa a fost agresată fizic, poliția nu a luat nicio măsură în urma incidentului.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării