Elevii Liceului Orizont din Bălți, premiați pentru succese
Gala Laureaților a Liceului Teoretic „Orizont” din Bălți a reunit elevi, profesori și părinți.

„Astăzi, omagiem excelența, omagiem perseverența, talentul, dedicația și măiestria de a progresa”, a spus un prezentator al evenimentului, transmite Știri.md cu referire la tvn.md.
Elevii au primit diplome și cadouri pentru rezultatele remarcabile obținute pe parcursul anului de studii în diferite domenii.
Beatrice Cojocari, elevă clasa a IX-a, L.T „Orizont”: „Am obținut diploma „Cambridge” B2, am participat la multe concursuri internaționale CONPER, COLECTURA. Aceste evenimente ne reunesc pe noi ca și copii, pe profesori, colectivul de profesori a lucrat foarte mult pentru acest eveniment, știu profesori care nu au dormit cu nopțile, s-a făcut în ultimele zi și a fost totul super, copiii vin cu părinții lor și asta ne reunește.”
Denis Marineac, elev în clasa a IX-a, L.T „Orizont”: „Noi deja suntem absolvenții clasa a IX-a și chiar suntem mulțumiți de rezultatul obținut în această școală. După clasa a IX-a, cred că, voi pleca la Chișinău, tot la Liceul Teoretic „Orizont” filiala Durlești, pentru că, îmi place această școală, îmi plac profesorii, atitudinea lor și este foarte plăcut. Peste hotare ca de exemplu, Cambridge, noi avem în fiecare an examen, am nivelul B2 și cred că, am un viitor destul de bun.”
Margarita Ghilețchi, elevă în clasa a IV-a, L.T „Orizont”: „Evenimentul mi-a plăcut foarte tare și vreau să mai fie încă odată. Testele nu erau foarte grele, dar m-am descurcat, noi cu doamna Mihaela am rezolvat, ne pregăteam de teste și am obținut „Foarte Bine”.
Profesorii și părinții și-au exprimat recunoștința pentru implicarea activă a elevilor, fără de care aceste rezultate nu ar fi fost posibile
Mihaela Petrov, învățătoare L.T „Orizont” Bălți: „Personal, ca învățător, nu urmăresc doar transmiterea de cunoștințe, îmi place să plămădesc caractere, să știu că, elevii mei după ce ies din sala de clasă vor fi cu adevărat oameni cu care eu mă voi mândri și dacă-i întâlnesc prin oraș, pot spune cu mândrie că, acesta a fost elevul meu.”
Maria Jgut, președinta comitetului părintesc: „Pentru prima oară este un eveniment festiv la o asemenea scară largă, ceea ce este foarte plăcut, este nevoie și pentru copii și pentru părinți, deoarece, la sfârșitul anului școlar, este nevoie de totalizare, iar asta, după părerea mea, este un stimul pentru copii de a obține succese în concursuri și olimpiade.”
Organizatorii au subliniat importanța muncii în echipă și necesitatea continuității unor astfel de activități
Oz Umit, director adjunct al liceelor „Orizont”: „Avem o generație de aur, o generație care știe ce vrea să facă în viitor, cu acest prilej, vreau să felicit toți absolvenții claselor a IV-a și a IX-a, cu succesele lor remarcabile și le doresc succese în continuare.”
Ismagilov Insaf, directorul Liceului Teoretic „Orizont”, Bălți: „Noi vedem roadele muncii noastre depuse, inclusiv a elevilor, aceste merite sunt în proporție de 95% a elevilor noștri, dar sunt și 5% fără de care nu ar fi posibil, vorbim despre pedagogii noștri și le mulțumesc pe această cale. Pentru noi, sunt importante asemenea evenimente, deoarece dorim să evidențiem că, educația este piatra de temelie fără de care nu poți face nimic.”
La eveniment au participat 578 de invitați, dintre care oaspeți, elevi, cadre didactice și părinți.