stiri Logo
main logo
main logo
234

Elevii din Copceac vor studia limba română în cabinete moderne

Elevii Liceului „Boris Ianacoglo” din satul Copceac, raionul Ceadîr-Lunga, vor studia limba română într-un spațiu modernizat, echipat cu tablă interactivă, mobilier nou și materiale didactice variate. Este primul cabinet-model deschis în cadrul unui proiect destinat promovării limbii române în localitățile din sudul țării cu populație majoritară găgăuză.

Elevii din Copceac vor studia limba română în cabinete moderneFoto: moldova1.md

Ivan Duminica, șeful Serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice al Ministerului Educației și Cercetării (MEC), a subliniat că inițiativa reprezintă o investiție în calitatea educației și în viitorul elevilor, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.

„Creăm spații moderne și prietenoase procesului educațional, care sprijină atât elevii, cât și cadrele didactice, în dezvoltarea competențelor lingvistice și a integrării sociale”.

Cabinetul-model dispune de dicționare, tabele ortografice și opere literare, iar investiția se ridică la circa 150.000 de lei, finanțarea fiind asigurată de MEC.

Proiectul face parte din Programul național pentru învățarea limbii române 2026–2028, aprobat de Guvern în 4 martie, care vizează dezvoltarea educației multilingve în școlile cu predare în limbile minorităților. Până în 2028, autoritățile estimează că cel puțin 20% dintre școli vor fi multilingve, iar 10% dintre acestea vor utiliza limba română ca limbă de instruire.

Programul include și campanii educaționale și culturale, atât fizice, cât și online, cu peste 10.000 de beneficiari anual, precum și cursuri de limba română pentru adulți, adaptate cerințelor pieței muncii și standardelor europene, pentru aproximativ 15.000 de participanți unici. Implementarea întregului program este estimată la 241 de milioane de lei, finanțare provenind atât din bugetul de stat, cât și de la parteneri de dezvoltare.

Datele recensământului din 2024 arată că 80% dintre cetățeni folosesc limba română ca limbă principală, 15,3% vorbesc limba rusă, iar limbile găgăuză, ucraineană, bulgară și romani sunt vorbite de 2,3%, 2%, 0,8% și 0,3% dintre cetățeni.

moldova1.md
Publicitatea ta poate fi aici