stiri Logo
main logo
main logo
858

Elevii din Bălți revin la școală cu prezență fizică după reluarea alimentării cu apă

Începând de luni, 23 martie, elevii din gimnaziile și liceele municipiului Bălți revin la cursuri cu prezență fizică, după reluarea alimentării cu apă. În perioada 17–20 martie, orele s-au desfășurat online din cauza crizei generate de poluarea râului Nistru cu produse petroliere.

Elevii din Bălți revin la școală cu prezență fizică după reluarea alimentării cu apăFoto: moldova1.md

Reluarea furnizării apei a fost semnalată și în localități precum Soroca, Florești și Sângerei. Totuși, apa poate fi folosită doar în scopuri menajere, iar consumul necesită achiziționarea de apă îmbuteliată sau deplasarea la punctele de distribuție gratuite, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.

Autoritățile au instituit stare de alertă de mediu pe bazinul fluviului Nistru pentru 15 zile, după ce aproximativ 1,5 tone de produs petrolier au ajuns în râu în urma unui atac rusesc asupra hidrocentralei de la Novodnestrovsk. Pentru a limita răspândirea poluantului, au fost instalate bariere de captare între Cosăuți și Iampol și filtre în mai multe localități.

Sistarea pompei de captare a apei pe tronsonul Naslavcea–Soroca a început preventiv în perioada 11–12 martie și a fost completă din 14 martie, după ce analizele au arătat depășiri ale normelor admisibile de contaminare.

moldova1.md
Publicitatea ta poate fi aici