main logo
6191

Elefanți în Chişinău. Şoferii, derutaţi de noul indicator rutier

Pe străzi ar putea să apară ...elefanți. Cel puțin asta arată un indicator rutier, modificat peste noapte, într-o intersecție din sectorul Botanica.

Elefanți în Chişinău. Şoferii, derutaţi de noul indicator rutier

Indicatorul îi ia prin surprindere pe șoferi, chiar și pe cei mai experimentați. Se pare că și autoritățile sunt în ceață pentru că nimeni nu s-a oferit să ne dea un răspuns în legătură cu acest caz, transmite Ştiri.md cu referire la TV8.

Conducătorii auto au fost derutați de indicatorul straniu care a apărut în sectorul Botanica al capitalei, la intersecția străzilor Minsk cu Titulescu. Deși au experiență de decenii la volan, mulți spun că văd pentru prima dată astfel de simboluri.

–De cât timp sunteți la volan? –Of, din ’83. –Și ați văzut așa minunății de semn până acum? –Ei, asta cred că cineva a făcut o glumă.

„Eu am fost prin mai multe republici, prin mai multe țări, dar nu am văzut așa. Cred că e ceva nou”.

„Locuiește un elefant în apropiere”.

„Mai atent cu elefanții. Poate noaptea trec elefanții, văd că-i negru cam elefantul”.

„În pădure se pune, pe un drum de pădure, să fii atent ca să nu iasă un elefant. Da la noi de unde elefanți? N-am idee, prima dată văd. Nu știu ce înseamnă asta”.

La o examinare mai minuțioasă, se vede că elefantul a fost aplicat de cineva. TV8 a încercat să obțină un răspuns de la autorități, însă primăria Capitalei i-a trimis după răspuns la întreprinderea Exdrupo, iar de aici – la polițiști. Ca, într-un final, cei din urmă să ne spună că direcțiile primăriei, de fapt, trebuie să ofere o explicație.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării