main logo
1632

Electrocasnice tăinuite într-un microbuz, depistate de vameși la Leușeni

Electrocasnice nedeclarate, tăinuite într-un microbuz condus de un moldovean, au fost depistate în punctul de trecere a frontierei Leușeni.

Electrocasnice tăinuite într-un microbuz, depistate de vameși la LeușeniFoto: Customs.gov.md

Potrivit Serviciului Vamal, funcționarii postului vamal Leușeni au supus controlului de specialitate un mijloc de transport de model „Mercedes Benz”, care se deplasa din Germania, transmite Știri.md. 

La întrebarea funcționarului vamal dacă are ceva de declarat, șoferul a comunicat că nu transportă bunuri pasibile declarării. Cu toate acestea, în cadrul controlului vamal, în compartimentul marfar au fost depistate mai multe electrocasnice, nedeclarate autorității vamale.

Pe caz este documentat șoferul, un bărbat cu dublă cetățenie (MDA/ROU), în vârstă de 36 de ani.

Bunurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoana riscă să fie sancționată contravențional.

Foto: Customs.gov.md

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării