Efectivul Armatei Naționale s-a completat cu 65 de ofițeri
O nouă promoție de absolvenți ai Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun” a primit diplomele de licenţă şi gradul primar de „locotenent”.

În cadrul unei ceremonii desfășurate pe platoul instituției de învățământ, ministrul Anatolie Nosatîi i-a felicitat pe absolvenţi, printre care 16 fete, pentru reușite și le-a urat succes în cariera militară, transmite Știri.md.
„Aveți un potențial mare, pe care l-ați demonstrat la antrenamente sau diverse activități în cadrul Academiei Militare. Armata Națională are nevoie de tineri competenți, curajoși și ingenioși, așa cum sunteți voi, pentru a putea duce la bun sfârșit procesul de transformare a instituției de apărare în una modernă, interoperabilă și bine echipată”, a spus ministrul Nosatîi.
După ceremonie, cei 65 de tineri și tinere vor pleca în concediu. Ulterior, aceștia vor reveni în unitățile militare pentru a-și exercita atribuțiile funcționale.
De menționat că până în prezent, peste 2.000 de ofiţeri au absolvit Academia Militară „Alexandru cel Bun” la specialitățile infanterie, artilerie și comunicații și informatică.