main logo
10470

Edineț: Precizările Alei Nemerenco despre decesul femeii însărcinate

Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, a explicat unele detalii în cazul decesului femeii de la Edineț însărcinate în a noua lună.

Edineț: Precizările Alei Nemerenco despre decesul femeii însărcinateColaj: Știri.md

„În timpul travaliului se înregistrează stop cardiac. Preventiv se presupune (de membrii comisiei care au analizat cazul la minister vineri) că a fost cauzat de embolie cu lichid amniotic. Așa cazuri se înregistrează unul la 20.000 de nașteri, și rata de supraviețuire e infimă - câteva procente. Dar rezultatul final îl vom avea doar după analizele histologice și finalizarea anchetei care va urmări tot parcursul gravidei și aspectele medicale. S-ar putea să apară alte nuanțe. Astfel nu am niciun drept nici să apăr, nici să judec pe cineva. Ne vom abține până la finalizarea anchetei, cât și expertizei medico-legale”, a scris ministrul Sănătății pe rețelele de socializare, transmite Știri.md. 

Totodată, Nemerenco a menționat că, fiind în calitate de ministru de la bun început a analizat toată mortalitatea maternă ca să vadă de ce e așa înaltă.

„M-am întâlnit cu toți șefii de spitale, maternități, am emis ordine, dat indicații, echipat toate maternitățile de nivel II și III cu cele mai performante echipamente, de la cele mai simple la ventilatoare pulmonare, incubatoare pentru prematuri și reanimobile neonatale pentru a transfera micuții născuți cu probleme la Chișinău. De asemenea s-au reparat secțiile, sălile de operații, s-au asigurat cu tot necesarul. Fiecare caz nu doar de deces, dar de proximitate de deces este raportat direct mie la orice oră de zi sau noapte, sunt invitați toți cei implicați pentru discuție la minister în termen de trei zile, instituite comisii de expertiză și cazurile despicate în zece. Astfel ne-a reușit să înregistrăm în ultimii doi ani cel mai jos indicator de mortalitate maternă de la independență încoace”, mai scrie Ala Nemerenco în mesajul său menționând că Moldova a juns la doar 2-3 cazuri de deces matern pe an.

Știri.md amintește că pe data de 29 ianuarie femeia a intrat în travaliu, iar pe la ora 03:00, aceasta a început să se simtă rău. Dimineața la ora 6, tânăra ar fi intrat în stop cardiac respirator.

Citește și: Cazul femeii care a decedat însărcinată: Medicii, acuzați de neglijență

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării