EcoVoucher: Aproape 500 de familii și-au înlocuit electrocasnicele vechi
Aproximativ 500 de familii din Republica Moldova și-au înlocuit electrocasnicele vechi cu unele eficiente energetic în cadrul noii ediții a Programului EcoVoucher, finanțat de Uniunea Europeană. Sprijinul, în valoare de 6.000 de lei, a fost acordat cu prioritate familiilor numeroase și persoanelor de peste 63 de ani.
Foto: moldova1.mdVoucherele acoperă până la 70% din prețul unui frigider sau al unei mașini de spălat noi, cu condiția predării unui aparat uzat de același tip, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
Potrivit datelor Centrului Național pentru Energie Durabilă, de la lansarea programului au fost înlocuite peste 40 de mii de electrocasnice, generând economii de peste 24 de milioane de lei.
Totodată, circa 3.000 de familii urmează să beneficieze de aparate noi în cadrul unei noi runde a programului, lansată pe 30 martie, cu sprijinul Uniunii Europene.
Sesiunea curentă de acordare a voucherelor este deschisă până pe 20 aprilie. Persoanele eligibile se pot înregistra în Sistemul informațional „Vulnerabilitatea Energetică”, iar voucherele pot fi accesate prin platforma compensatii.gov.md. Pentru utilizarea acestora, beneficiarii trebuie să predea un electrocasnic vechi din aceeași categorie.