Echipe de medici vor merge în școlile din Capitală pentru a vaccina profesorii
Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a municipiului Chișinău a abordat în cadrul ședinței problema privind testarea angajaților nevaccinați din cadrul instituțiilor de învățământ.
Comisia a stabilit că echipe de medici vor merge în școli, în vederea comunicării cu profesorii și cu personalul nondidactic, precum și pentru a le oferi posibilitatea să se vaccineze chiar la locul de muncă, transmite Știri.md.
În prezent, 80% din cadrele didactice din instituțiile educaționale din municipiu sunt imunizate.
La prima etapă, Primăria Chișinău va aloca surse financiare pentru testarea, la necesitate, a pedagogilor.
De asemenea, a fost discutată posibilitatea beneficierii de donații de teste rapide antigen, din ajutoarele oferite de Guvernul României, de parteneri sau de agenți economici.
În context, primarul general, Ion Ceban, a precizat că, conform prevederilor Codului Muncii, nu există temei legal pentru sancționarea într-o formă sau alta a angajaților care nu se vaccinează sau nu prezintă un test negativ.
Ion Ceban a solicitat o întrevedere repetată cu reprezentanții Ministerului Sănătății, în perioada următoare, pentru a coordona subiectele de gestionare a situației pandemice.