main logo
458

Echipament de testări chimice ale munițiilor, donat Armatei Naționale

Armata Națională a recepționat un lot de echipament specializat de laborator analiză și testări, oferit de Misiunea OSCE în Republica Moldova și Austria, în cadrul unei ceremonii oficiale organizate astăzi la Centrul de Armament și Muniții al Armatei Naționale.

Echipament de testări chimice ale munițiilor, donat Armatei NaționaleFoto: Ministerul Apărării

Donația cuprinde echipament specializat de testări chimice, echipament administrativ, mobilier, dar și lucrări de reparație capitală a încăperilor prevăzute pentru laborator, transmite Știri.md.

Ministrul Anatolie Nosatîi a mulțumit reprezentanților misiunii OSCE în Republica Moldova și Austriei pentru asistența oferită în cadrul diverselor proiecte în domeniul securității fizice și managementului stocurilor de armament și muniții, menționând că bunurile materiale și echipamentul specializat de laborator donate vor fi de mare ajutor specialiștilor care activează în domeniu, dar, în același timp, vor avea un rol considerabil la siguranța populației civile și protejarea mediului ambiant. 

„Totodată, această activitate este un prilej de a readuce în vizorul comunității naționale și internaționale eforturile Ministerului Apărării de a reduce riscul de explozie necontrolată la locurile de păstrare a munițiilor. 

Echipamentele speciale pe care le recepționăm astăzi, la fel ca și instruirea oferită în acest domeniu militarilor moldoveni, reprezintă încă un pas important în relațiile de colaborare pe care le avem cu Misiunea OSCE în Republica Moldova, partenerii din Austria și alți parteneri externi”, a declarat ministrul Apărării.

Donația are loc în cadrul proiectelor demarate conform Planului de acțiuni al Armatei Naționale pentru 2020-2024 în domeniul securității fizice și managementului stocurilor de arme mici, armament ușor și muniții convenționale și este destinată Centrului de Armament și Muniții al Armatei Naționale. 

Echipamentul specializat de laborator are capabilitatea de cercetare în domeniul testării stabilității pulberilor și mijloacelor pirotehnice.





Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării