Drumul spre școală devine mai sigur: Autobuz modern pentru elevii din Măgdăcești
Drumul spre școală a devenit mai sigur, mai ușor și mai incluziv pentru elevii care vin la Liceul Teoretic din Măgdăcești din alte localități. Instituția a beneficiat de unul dintre cele zece autobuze școlare moderne achiziționate anterior cu sprijinul Uniunii Europene și al PNUD.
Foto: provincial.mdAutobuzul este adaptat pentru transportul în siguranță al copiilor cu dizabilități fizice, un detaliu esențial pentru elevii care folosesc scaun rulant și care, până acum, aveau dificultăți în a ajunge la ore, transmite Știri.md cu referire la provincial.md.
Elena Efros, directoarea Liceului Teoretic Măgdăcești, spune că „acest autobuz nu este doar o unitate de transport; el oferă copiilor șanse egale”.
„Ne-ar fi foarte greu fără el”, spune Gabriel Guzun, elev în clasa a VI-a, care parcurge 10 km zilnic pentru a ajunge la școală.
Cele zece autobuze școlare au fost achiziționate cu sprijinul Uniunii Europene prin proiectul „Promovarea educației de calitate și a oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții pentru toți”, implementat de PNUD și UNICEF.