Drum din satul Sofia, inaugurat cu masa întinsă și petale de trandafir
Cu masă întinsă și petale de trandafir împrăștiate pe carosabil, câțiva democrați au inaugurat o bucată de drum în satul Sofia din Drochia.
Porțiunea reparată are mai puțîn de un kilometru, dar ceremonia a fost plină de fast.
În semn de mulțumire, câțiva copii au alergat pe acolo și le-au spus democtratilor cuvintele învățate pe de rost.
Un clip video a fost postat pe pagină de Facebook a Organizației Teritoriale a democraților din Drochia, transmite Știri.md cu referire la Protv.md.
Din imagini se vede cum un copil este îndemnat să-i mulțumească pentru drumul reparat deputatului democrat Corneliu Padnevici, iar ulterior chiar să dea mâna cu acesta. Mai târziu, imaginile postate, au fost șterse.
Deși banii au fost alocați din bugetul de stat, democratul a ținut să-i mulțumească personal liderului PD.
La ceremonia de inaugurare a porțiunii de drum care măsoară circa 900 de metri au răsunat și cântece.
Îmbrăcăți la patru ace și acompaniați de un acordeonist, elevii au fredonat mai multe melodii, în timp ce picii de la grădiniță, alături de deputatul democrat, îi aplaudau.
Ulterior, cei mai mici au fost puși să alerge pe bucată de drum proaspăt reparată.
În mijlocul drumului a fost întinsă o masă și pentru că momentul să aibă și mai multă greutate, pe carosabil au fost împrăștiate petale de trandafir.
Asta deși… lucrările nici măcar nu s-au încheiat.
Deputatul PD, Corneliu Padnevici nu a răspuns la telefon că să ne spune la inițiativa cui a fost organizată ceremonia.
Nu doar drumul a fost inaugurat, dar și apeductul la care o parte de săteni au fost conectați.
Acum, o săptămâna Ministerul Economiei a lansat proiectul Drumuri bune 2 după ce liderul PD, Vlad Plahotniuc a anunțat despre asta de la sediul PD.
Potrivit autorităților, 80 la sută din drumurile planificate în primul program au fost reparate, adică circa 800 de kilometri din cei peste 1200.
În total, pentru primul program au fost alocați din bugetul de stat 1,6 miliarde de lei.