Drone rusești în spațiul aerian al R. Moldova: Avertismentul unui expert
Tot mai mulți experți în securitate sunt de părere că survolarea neautorizată a spațiului aerian al R. Moldova de către drone rusești, după cum s-a întâmplat și noaptea trecută, se va intensifica până la o încetare a focului în Ucraina.

Potrivit expertului în securitate, Andrei Curăraru, până la încheierea unui armistițiu sau o încetare a focului în Ucraina, „trebuie să ne așteptăm că dronele vor continua să survoleze teritoriul R. Moldova”, transmite Știri.md cu referire la Radiochisinau.md.
Acesta subliniază că, în contextul actual ar putea avea loc mai multe confruntări în spațiul aerian, pentru că ambele părți ale conflictului urmăresc asigurarea unor poziții mai avantajoase la masa de negocieri.
„Ne putem aștepta la faptul că pe fundalul reducerii posibile a ajutorului militar american, ucrainenii vor economisi acele rachete antiaeriene care ne protejează și pe noi. Situația se agravează de faptul că noi avem doar puse bazele unui sistem antiaerian funcțional. Avem nevoie urgent, cu suportul partenerilor strategici, în special europeni, să finalizăm acest sistem de apărare antiaeriană. Ceea ce poate la moment țara noastră să facă este să întărească coordonarea cu Ucraina și România în monitorizarea spațiului aerian, să activeze servicii de notificare rapidă și să se asigure că cel puțin obiectivele strategice să fie protejate”, a subliniat Andrei Curăraru.
De asemenea, expertul avertizează cetățenii că filmarea dronelor este periculoasă, pentru că plasează persoana în linia de ricoșeu a potențialului șrapnel. Serviciul 112 ar trebuie apelat doar în cazul în care este vizibilă explozia sau au fost găsite resturi ale unei drone, nu și în cazul în care a fost doar auzită o potențială dronă, a mai spus Andrei Curăraru.
Primul aparat de zbor a fost identificat de Secția Operațiuni Aeriene a Republicii Moldova, la ora 22:45, pe direcția Taraclia - Petrovca. Cea de-a doua a fost depistată trei minute mai târziu, la ora 22:48, pe direcția Burlăceni - Vinogradovca.
Ulterior, ambele drone au ieșit din spațiul aerian al Republicii Moldova. Prima - la 22:54 pe direcția satului Etulia, iar cea de-a doua - la 23:20 pe direcția orașului Ceadâr-Lunga.
Ulterior, Ministerul Afacerilor Externe a venit cu o reacția în care condamnă cu „fermitate încălcarea ilegală a spațiului aerian de către două drone”.