stiri Logo
main logo
main logo
1497

Drapelul R. Moldova, purtat la braț de militarii moldoveni din Zona de Securitate

Militarii moldoveni din contingentul Forțelor Mixte de Menținere a Păcii poartă drapelul Republicii Moldova la braț în posturile militare din Zona de Securitate.

Drapelul R. Moldova, purtat la braț de militarii moldoveni din Zona de SecuritateFoto: Zona de Securitate

Informația a fost transmisă redacției Zona de Securitate duminică, 22 martie, care a inclus câteva fotografii în care apar militari moldoveni cu însemnele naționale pe uniformă, transmite Știri.md.

Sursa citată a solicitat o reacție din partea comandantului contingentul militar al Forțelor de Menținere a Păcii din partea Republicii Moldova în cadrul Comisiei Unificate de Control, care a confirmat autenticitatea informației, însă fără a oferi, deocamdată, detalii suplimentare despre decizia adoptată sau cadrul în care aceasta a fost luată.

Amintim că, în urmă cu o săptămână, mai multe organizații ale veteranilor războiului din 1992 au adresat o solicitare oficială autorităților de la Chișinău, cerând restabilirea dreptului militarilor moldoveni din contingentul de pacificatori de a purta însemnele statului pe uniformă în perimetrul Zonei de Securitate.

Adresarea a fost transmisă către mai multe instituții ale statului. Semnatarii au invocat o decizie adoptată în 1993 în cadrul Comisiei Unificate de Control (CUC), care permite doar militarilor Federației Ruse să poarte însemne naționale pe uniformă. În același timp, militarii Republicii Moldova erau obligați să utilizeze exclusiv însemnele neutre „MS” (Forțele de Menținere a Păcii).

Potrivit veteranilor, această situație crea o „discrepanță gravă și umilitoare”, întrucât militarii moldoveni nu își puteau afișa simbolurile naționale nici măcar pe teritoriul propriei țări.

În urma acestei adresări, începând cu 22 martie, militarii moldoveni au fost observați la posturi purtând drapelul Republicii Moldova la braț.

zonadesecuritate.md
Publicitatea ta poate fi aici