Drama unui bărbat din Moldova, rămas singur cu 4 copii
Durere fără margini pentru o tânără familie din municipiul Chișinău, care parcă abia își crea drumul în viață alături de cei 4 copii.
La doar 39 de ani, Mariana Ciornenco a decedat în urma unei lupte grele și chinuitoare cu cancerul, transmite Știri.md.
A lăsat în urmă patru copii cu vârstele de 10, 9 și gemeni de 3 anișori, iar unicul sprijin al familiei este tatăl, care pe lângă cei micuți, mai are și datorii enorme.
Unul dintre micuții de 3 ani este și invalid de gradul I, fiind diagnosticat cu mucoviscidoză, o boală ereditară ce afectează intestinul, iar pentru menținerea micuțului e nevoie de tratament special și costisitor.
De menționat faptul că în perioada tratamentelor, pentru Mariana, consiliera ministrului de Interne, Alina Zbancă, a organizat un recital de poezie în scop caritabil, la care au venit zeci de oameni dornici de a o ajuta.
Bărbatul e în culmea disperării, rămas singur cu datorii, patru copii și fără casă, trăind 7 persoane într-un singur apartament ce aparține unei rude.
Rudele, prietenii, dar și cunoscuții îndeamnă lumea să-i ajute cu ce pot.
Telefon Vladimir Ciornenco: 069083719
Rechizitele bancare:
BC „Moldindconbank” S.A., cod: MOLDMD2X336
CIORNENCO MARIANA, IDNP: 0971208023730
MD86ML000002259A36211701 (MDL, USD, EUR)