Drama unei mame din Hîncești: Mi-au furat fetița la naștere
Lilia Gatman este o femeie din Hîncești care își strigă durerea. Ea susține că acum 21 de ani a adus pe lume două fetițe gemene, însă una dintre ele i-ar fi fost furată la maternitate. De atunci ea nu mai are liniște și își caută în continuare copila.

În cadrul unui Monolog la Dorin Galben, femeia povestește că a rămas însărcinată la 17 ani, transmite Știri.md.
Pe parcursul sarcinii, femeia spune că a trecut toate aparatele, analizele necesare și toți ziceau cu voce tare că va deveni mamă de gemeni. Totuși, după naștere, medicii o convingeau că în tot acest timp, a purtat sub inimă doar o fetiță.
„Medicii mi-au motivat că doar una a fost. Când la toate aparatele arăta două. Înainte de a naște am stat câteva săptămâni în spital. Spuneau că prima naștere, gemeni ... să fiu sub ochii lor. Eu nici până în ziua de azi nu știu unde e copilul meu. (...) Am dat la televiziune, vreau să aflu adevărul unde e sângele meu. Poate am văzut-o pe drum, dar nu am știut că e copilul meu”, a mărturisit Lilia.
Femeia este sigură că până a intra în sala de maternitate erau două fetițe, una dintre care i-a fost luată chiar de medici.
„Toți știau că erau doi. Două bătăi de inimă. Mereu erau doi. Chiar și când am fost internată au știut că sunt doi. Din sat surorile medicale...de la raion le-au spus din timp cu patru sau cinci săptămâni să fiu pe loc. Eram pregătită: Costumașe, cutia cu scutece... Eu am născut luni, pe 2 august, dar vineri venise o mamă cu sarcină în opt luni. Ea a născut un băiețel, dar nu a putut să-l păstreze. Ea a intrat în panică, a început să plângă, striga, era distrusă. Seara ea a venit la noi în salon, s-a așezat pe patul din față, acolo stătea o femeie cu care și acum vorbesc. Era mai calmă. Ea a povestit ce s-a întâmplat și a spus: „Da am luat calmante, dar medicul mi-a promis că eu acasă am să mă duc cu un copil.” Noi toate am rămas uimite. Cum așa? Ea a spus: „Este aici una cu gemeni, de la care va putea să îmi dea un copil”. Eu asta am auzit cu urechile mele. Știu că sună a film, dar asta a fost realitate. Ea a mai venit o dată și doamnele au întrebată „cum așa, de unde să iai copilul cela?”, dar ea face: „este aici una cu gemeni, dar vrea să ia doar unul acasă.” Noi am rămas toate uimite”, a menționat femeia.
Pe 2 august 2004, Lilia povestește că ea și toate femeile din salon au fost verificate de medic: „Mi-a spus că un copil s-a fixat în jos, iar unul se fixează”.
Deși sarcina a decurs bine, fără riscuri, Lilia mărturisește că în timpul nașterii ceva s-a întâmplat.
„Am născut prima fetiță, dar când pe a doua, s-au îngrămădit mulți medici acolo. Eu nu am înțeles ce se întâmplă. Credeam că e ceva cu al doilea copil. Eu cred că atunci ei au avut planul diabolic de a mă lăsa fără copil. Mi-au motivat că nu am putere să nasc și să îmi facă o injecție, ca să pot naște mai ușor. Am văzut-o pe prima, era smolițică, nu mi-au dat-o. Pe urmă mi-au spus că vine a doua. Mi-au pus o injecție în umărul stâng. Eu am amețit. Acum, peste ani am înțeles că a fost anestezie. Pentru a nu simți durerea. Ei s-au folosit de acest moment”, declară femeia.
După anestezie, Lilia susține că s-a trezit singură în sala de naștere. Alături îi era doar copilul.
„Am luat fetița și m-am dus în salon. Eu am hrănit fetița. Auzeam voci și ieșeam în coridor, strigam. Întrebam unde e fetița. Mă gândeam că s-a născut prea mică și au pus-o la incubator. Așa am strigat de câteva ori și a venit o soră medicală. Ea spunea: „hai liniștește-te nu mai plânge și striga atâta. Sperii și alte mame. Spre seară a venit medicul. Eu eram rezemată de un perete. Eram într-un halat larg. Am început a plânge și a striga: „unde îmi este copilul. Dimineață erau doi și acum numai unul. Unde e”. Dar el m-a luat de halat și m-a împins spre perete: „Tu odată dacă mai strigi, mai răcnești, mai sperii alte mame, îți fac o injecție și te duc într-o casă de „debili”, unde nimeni niciodată nu o să spună că ești sănătoasă. Dacă vrei să crești copilul îți închizi gura și pleci acasă cu un copil.” Eu ce putem să fac atunci? (...) Eu insistam, dar ei spuneau că nu a fost al doilea. După naștere spuneau că am luat-o razna”, a povestit Lilia, acuzând doctorii și mama că ascund ceva.
„Ei în mine au văzut o copilă, un om neajutorat. Soțul era de la o zi la alta. Mama a fost de câteva ori, dar cine să o ia în seamă? O femeie simplă de la sat... Mama a fost a doua zi după naștere și i-a întrebat pe medici unde e al doilea copil. Ce s-a întâmplat, poate a decedat, să ni-l dea acasă. Eu nu știu nici până în ziua de azi ce au vorbit medicii cu mama. Ea poate că și știe ceva, dar mie nu mi-a spus. Poate au speriat-o sau mama nu vrea să îmi spună adevărul. Dar o sută de procente au fost două. ”
Mai mult, femeia presupune că fetița ei s-a născut sănătoasă, doar că a fost adoptată de către o altă familie: „Copilul meu a fost dat unei familii care a pierdut sarcina, ori a fost dat spre adopție altei familii care nu putea să aibă copii”.
Lilia își caută fetița de ani de zile. S-a adresat în instanța de judecată, a mers la TV, recent, chiar a scris un mesaj pe rețelele de socializare, sperând că taina de acum 21 de ani va fi aflată.
„Mulți vor spune că iată după 20 de ani caut. Nu. Ele au fost mai multe dosare de judecată. Ultimul a fost în 2018-2019. La care mi-a fost cerut certificatul original al copilului (și carnetul medical din spital) pentru a-mi face xerocopie. Pe urmă mi-au spus că acestea nu merg la xerocopie, că foile sunt îngălbenite și cerneala nu prea se vedea. El mi-a spus: „Uite, Lilia, tu îmi dai originalul, noi facem toată procedura, eu îți returnez originalul la cărțulia din spital. Eu tare mult nu am vrut să scap cărțulia din mâini. Fiindcă acolo erau toate ecografiile, era negru pe alb: Duplex, data, mișcări, ora când făcusem toate procedurile. A fost o judecată care a durat câțiva ani, dar la urmă iese că eu am scăpat documentele pe mâna lor. A fost procedura de judecată și a spus că nu-i al doilea copil și nici nu a fost. Câte au fost și au răspuns la medic și de la judecătorie, nimeni niciodată nu mi-a dat un răspuns o sută de procente ca eu să înțeleg... poate a fost copilul cela, dar a murit sau s-a întâmplat ceva cu el, nimeni nu a spus nimic. Eu când am vrut să îmi întorc originalul m-au trimis la Poliție, de acolo mi-au spus să merg la Judecătorie, de la Judecătorie la șef și iată au trecut șapte ani. Ce au constatat ei nici eu nu am înțeles nici până în ziua de azi”, a spus Lilia.
Când fetița avea șase ani, femeia s-a întâlnit cu actualul soț. A început o viață nouă. Au adus pe lume trei copii. Fetița de la primul soț este căsătorită. Are 21 de ani și are o fetiță. „Am devenit bunică cu zece zile înainte de a deveni mămică cu al patrulea copil. Când am devenit bunică aveam 37 de ani. E ceva frumos”.
„De multe ori mă gândesc că să fi fost și a doua fetiță, poate și ea avea să fie măritată și aveam să mă bucur pentru amândouă odată. Mă bucur și așa. M-aș bucura și pe urmă. M-aș bucura oricum că e copilul meu. Cel mai dureros e neștiința, nimeni nu îți lămurește nimic. Să îți spună: „Da, iată poate a fost așa, nu s-a dezvoltat până la urmă sau s-a întâmplat o tragedie la naștere. Puteau să îmi spună din start. Eu să mă duc să îi fac procedurile, să o pun în rând cu cei drepți. Eu sper și știu că copilul meu este undeva. Eu sper din tot sufletul că eu pe dânsa o voi găsi”, a spus ea.
Într-un final, Lilia povestit că a avut un scurt dialog cu moașa. Femeia s-a prezentat ca mama căreia medicii i-ar fi dat fetița ei.
„I-am spus că în 2004 am născut un băiețel, dar a decedat și medicii cumva m-au ajutat și am plecat acasă cu o fetiță. Ea mi-a spus adă-mi aminte. Și i-am zis: „Țineți minte era o mamă cu gemeni și de la dânsa mi-a dat unul.” Dar ea tace, tace.. și îmi spune că așa ceva nu se uită. M-a întrebat ce s-a întâmplat, are ceva probleme. I-am spus că are schimbări în comportament și am o frică ca cineva să nu mi-o găsească. Ea m-a întrebat dacă data a schimbat-o sau tot aceeași a rămas. Eu când am auzit, am intrat într-o panică și i-am spus că a schimbat-o. „-Stai liniștită că așa fac ei. Mama era tânără, nu era bolnavă. Mama era de vreo 17-18 ani, era destul de liniștită, nu bolise, nu avuse nimic, nu ai de ce te teme. Chiar dacă o să vrea să o caute și să o găsească nimeni nu va da de capăt. Numai dacă vor vrea să facă test ADN.” Eu am intrat în panică. Am pus receptorul. Când am avut judecată la Hâncești am spus despre aceasta. Ei au mers la dânsa acasă, au întrebat. Psihologul a fost. Dar nu a vrut să spună nimic. Că e bătrână, că o doare inima, tensiune. Că nu-și dă seama ce spune”, a povestit Lilia.
Amintim că în luna iulie, Lilia Gatmana a scris un mesaj pe rețelele sociale, în care a relatat pe scurt istoria ei, dar și faptul că-și caută cu disperare fiica. La scurt timp, anunțul a devenit viral. Acesta a fost distribuit de sute de oameni și a fost plasat în diverse grupuri.
Totuși, surse din cadrul IGP au declarat pentru Știri.md că femeia a sesizat oamenii legii despre presupusul furt al copilei abia peste 13 ani de la naștere.
Atunci s-a creat o comisie, au fost dispuse diferite controale care au demonstrat că de fapt femeia avuse o naștere cu un singur copil.
Au fost audiați martorii și medicii în cadrul unui dosar care a fost clasat din lipsa componentelor infracțiunii.