Drama trăită de o femeie: Era să fiu ucisă și îngropată în ogradă
O femeie din Republica Moldova, mamă a cinci copii, a mărturisit în cadrul unui interviu că s-a căsătorit pentru prima dată la vârsta de doar 15 ani, iar peste un an a devenit mamă. După șapte ani de căsnicie, femeia a divorțat și apoi a început să locuiască cu un alt bărbat, care însă o amenința cu moartea, fiind violent și cu ea, și cu copiii.

Natalia Japalău din orașul Iargara, raionul Leova, a povestit în cadrul proiectului „Femeile nu tac” cu Adrian Prodan că a avut parte de o copilărie grea, din cauză că tatăl ei consuma des alcool și își bătea soția și copiii, transmite Știri.md.
„Mă bătea și pe mine, și pe fratele meu. Pe fratele meu îl bătea mai tare, pentru că era băiat. Putea să ne bată din cauza oricărui lucru, că nu am făcut curat, că nu am hrănit animalele”, își amintește Natalia.
Într-o zi, tatăl său, fiind în stare de ebrietate, a încercat să-și arunce fiul în cuptorul în care ardea focul. Natalia nu își amintește clar acel moment, pentru că era mică: „Mama pregătea pâinea, nu mai știu ce făcea. Fratele a fugit după asta în pădure. A intervenit sora lui tata și l-a oprit”.
Bărbatul își agresa fizic soția mai mereu. Femeia era arsă cu țigara, bătută cu cruzime și manipulată.
„El încerca ca noi să nu prea vedem asta, dar noi oricum vedeam. Mama nu a încercat să fugă niciodată de la el, cred că se temea. Nici noi nu fugeam”, zice femeia.
Într-un final, Natalia a luat-o forțat pe mama sa și a dus-o la bunici: „Dacă nu o luam atunci pe mama, poate ea azi nu mai era în viață”.
Când avea 37 de ani, mama Nataliei s-a recăsătorit.
Natalia a învățat doar opt clase. Nu și-a finalizat studiile pentru că s-a căsătorit la vârsta de 15 ani. Soțul său avea 24 de ani. „Nimeni nu mi-a zis nimic, nimeni nu a fost împotrivă.”
La vârsta de 16 ani, aceasta a născut primul copil. Inițial, soțul îi promitea o viață frumoasă, însă nu a fost așa. Cei doi au fost împreună șapte ani. La vârsta de 20 de ani, Natalia a divorțat.
„Eu mi-am refăcut viața cu un bărbat cu care nu trebuia și el îmi obijduia copiii. Atunci am decis să-i las cu primul soț. Mi-a fost greu atunci”, mărturisește ea.
Natalia are cinci copii: doi din prima căsnicie și trei din relația cu concubinul său. Bărbatul a avut anterior o relație cu o altă femeie, însă s-a despărțit. Ulterior, acesta a cunoscut-o pe Natalia.
La început, bărbatul se comporta frumos, iar după nașterea copilului s-a schimbat radical. El a început să fie agresiv și să consume tot mai des alcool. Natalia primise inițial două palme peste față: „Era în ajunul Paștelui. Mi-a zis că s-a enervat și de asta m-a lovit. Atunci l-am iertat”.
„Am fost odată la o zi de naștere, la o vecină. Când am venit acasă, el a început cearta. M-a apucat de păr, m-a târât, m-a pus cu capul pe trunchi și mi-a zis că mi-l taie. I-am zis să se gândească la copii, că vor rămâne fără mamă. Eram cu copilul de jumătate de an în brațe. Nu aveam după cine să strig. Când el a mers în casă, eu am fugit repede la vecina mea. El de multe ori mă amenința, îmi spunea că îmi sapă groapă în ogradă și mă îngroapă acolo. Mie îmi era frică să plec de la el, credeam că o să mă găsească și o să mă ucidă”, povestește Natalia.
La fiecare intervenție a Poliției, bărbatul se alegea doar cu o amendă. Femeia s-a adresat și la Procuratura din Leova, însă fără niciun rezultat.
Bărbatul nu o bătea doar pe Natalia, ci și pe mama ei: „Avea o țeavă, o ținea sub pat mereu. Ne-a bătut cu ea pe mine și pe mama mea”.
După 11 ani de relație plină de violență fizică și verbală, Natalia a decis că trebuie să scape de el pentru totdeauna. De trei ani este fericită, spune ea.
„M-am gândit că el se va opri odată și odată. Eu m-am gândit că copiii mei nu trebuie să trăiască așa, să le fie frică să mănânce, să tremure de frică, să trăiască în frig. Am zis că eu voi face tot posibilul ca copiii mei să nu trăiască așa”, afirmă Natalia.
Urmăriți întregul interviu mai jos:
Video: Youtube/Prodan Adrian