main logo
4243

Două spitale noi la Bălți și Cahul? Precizările ministrului Sănătății

Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, a oferit detalii despre progresul proiectelor pentru construcția celor două spitale regionale în municipiile Bălți și Cahul, menționând că ambele se află în etape avansate de proiectare și evaluare.

Două spitale noi la Bălți și Cahul? Precizările ministrului SănătățiiImagine simbol

În cadrul unui interviu pentru Moldpres.md, Ala Nemerenco a spus că în ceea ce privește Spitalul Regional din Bălți, studiul de fezabilitate a fost finalizat, iar finanțarea a fost aprobată de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB), transmite Știri.md.

„Terenul pentru construcția spitalului a fost deja trecut în proprietatea statului, iar în prezent este în curs procedura de achiziție a proiectului tehnic conceptual, care va permite continuarea proiectării și lucrărilor de construcție”, a spus ministrul.

Referitor la Spitalul Regional Cahul, Ala Nemerenco a spus că studiul de fezabilitate a fost finalizat, iar designul tehnic conceptual se află în ultima fază.

„Etapele interne de evaluare au fost deja finalizate, iar proiectul va fi depus la Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru aprobare financiară. Demararea construcției ambelor spitale regionale este planificată pentru vara anului 2026”, a conchis Ala Nemerenco.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării