Două persoane, reținute în urma perchezițiilor din nordul țării
Pe parcursul zilei de azi, 4 septembrie, oamenii legii au efectuat peste 40 de percheziții în mai multe localități ale țării. Acțiunile au avut loc în cadrul unei cauze penale privind coruperea alegătorilor, finanțarea ilegală a partidelor politice și spălare de bani.

Investigațiile au stabilit că un grup de persoane, cu roluri bine determinate și afiliate organizației criminale „Șor”, urmărea coruperea electoratului în perspectiva alegerilor parlamentare din 2025. Banii „de proveniență dubioasă” erau transferați prin aplicația mobilă „PSB” a unei bănci ruse aflate sub sancțiuni internaționale, fiind ulterior lichefiați și aduși în Republica Moldova, transmite Știri.md.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat sume de bani în valută națională și străină, telefoane mobile, laptopuri și carduri bancare, documente și înscrisuri de ciornă, precum și liste cu persoane și automobile implicate la proteste, inclusiv cu sumele achitate acestora.
Totodată, a fost documentată utilizarea aplicațiilor „PSB” și „Taito”, dar și a unor canale pe Telegram, prin care erau transferați bani și distribuite materiale de dezinformare, coordonate din Federația Rusă.
În cele din urmă, două persoane au fost reținute pentru 72 de ore, iar investigațiile continuă pentru identificarea întregului cerc de suspecți și pedepsirea acestora conform legii.