Două cazuri de braconaj piscicol, descoperite în nordul Moldovei
În cadrul operațiunii „Triton-2025”, polițiștii de frontieră din cadrul SPF Cuconeștii Noi au desfășurat acțiuni de monitorizare și control pentru prevenirea braconajului piscicol. Drept urmare, au fost documentate două cazuri de încălcare a legislației privind protecția resurselor acvatice.

Potrivit Poliției de Frontieră, în apropierea localității Văratic, raionul Râșcani, a fost depistat un bărbat cu o plasă de pescuit monofilament și o barcă gonflabilă, transmite Știri.md.
În al doilea caz, pe direcția „Duruitoarea Nouă - Popoaia”, patru persoane au fost surprinse de o dronă în timp ce desfășurau activități de pescuit ilegal. La interceptarea acestora au fost depistate două plase monofilament și 53 de pești. Șoferul implicat era lipsit de dreptul de a conduce, iar autovehiculul a fost indisponibilizat.
Ulterior, Inspectoratul pentru Protecția Mediului Râșcani a fost informat pentru aplicarea măsurilor legale.
„Poliția de Frontieră va continua acțiunile de control și intervenție în colaborare cu autoritățile competente”, anunță reprezentanții IGPF.
Foto: Border.gov.md