main logo
916

Dosarul pieței Curcubeu: Cosovan, în stare gravă. Judecătorul ar fi intimidat

Starea sănătății lui Serghei Cosovan, fondatorul pieței „Curcubeu” din centrul capitalei, aflat în arest preventiv, a atins nivelul critic.

Dosarul pieței Curcubeu: Cosovan, în stare gravă. Judecătorul, intimidat

Deținutul riscă să moară în penitenciar. Pe de altă parte, procurorii se opun eliberării și ar intimida judecătorul pentru ca acesta să prelungească mandatul de arestare. Declarațiile au fost făcute de către avocații Promo-Lex în cadrul unei conferințe de presă.
Avocatul Vadim Vieru a menționat că la 29 martie, 2018, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a comunicat în regim de urgență plângerea lui Serghei Cosovan și a cerut Guvernului de la Chișinău să prezinte în mod prioritar observațiile sale față de plângerea respectivă.

În pofida acestui fapt, procurorul Victor Plugaru insistă ca Serghei Cosovan să fie ținut în arest preventiv și a solicitat recuzarea judecătorului Victor Sandu, care ar fi intenționat să-l elibereze pe omul de afaceri.

Potrivit lui Vieru, cazul Cosovan a reactualizat o problemă mai veche ce ține de calitatea asistenței medicale din penitenciare și lipsa unui cadrul legal, care ar asigura asistența medicală corespunzătoare persoanelor private de libertate.

Pe de altă parte, cele peste 20 de victime ale lui Cosovan spun că nu au nimic împotrivă ca inculpatul să fie internat în spital și să i se acorde asistență medicală de calitate, însă el trebuie să răspundă pentru faptele comise. Victimele lui Cosovan au mai declarat că dețin informația că dacă acesta va fi eliberat din arest, ar putea fugi peste hotare.

Portalul CrimeMoldova a realizat o investigație în care se arată că piața „Curcubeu” funcționează ilegal. Terenul, care aparține Nadejdei Godoroja, este folosit abuziv, prin fals de documente, iar de la comercianții din această piață se cer taxe ilegale. În investigație se mai arată că Serghei Cosovan este membru și sponsor al „Partidului Nostru”.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării