259
0
Dosarul medicilor rezidenți ajunge din nou la Curtea Constituțională
259
0

Curtea Constituțională va examina încă o sesizare în cazul medicilor rezidenți, acționați în judecată de către Ministerul Sănătății.

Foto: bizlaw.md

Asta după ce Judecătoria Chișinău a admis solicitarea avocaților ”Efrim, Roșca și Asociații” de a ridica excepție de neconstituționalitate. Este pentru a doua oară când, în același dosar, magistrații trimit să fie examinată problema la Curte, transmite Știri.md cu referire la bizlaw.md. 

Anterior, Curtea Constituțională s-a expus în privința primei sesizări depuse. Atunci a fost solicitat controlul constituționalității Hotărârii Guvernului nr. 1396 din 24 noiembrie 2003, pe motiv că s-ar încălca art. 16, art. 35 alin. (4) și (7), art. 43 alin. (1) și 4, art. 54 alin. (2) și art. 102 alin. (2), din Constituție. Prevederile din Legea Supremă, invocate în prima sesizare, se referă la egalitate, la dreptul la învățătură, în special că învățământul de stat este gratuit și învăţământul liceal, profesional şi cel superior de stat este egal accesibil tuturor, pe bază de merit. La fel, avocații ERA au făcut trimitere la prevederile precum că orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiții echitabile și statisfăcătoare de muncă, precum și la protecția împotriva șomajului.

Judecătorii Curții au declarat inadmisibilă sesizarea, invocând faptul că Guvernul este în drept să stabilească criterii de reglementare contractuală a raporturilor de muncă între absolvenții instituțiilor de învățământ ce şi-au făcut studiile în grupele cu finanțare de la buget şi instituțiile care urmează să efectueze plasarea în câmpul muncii. Și asta pentru că, potrivit Constituției, Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a statului şi exercită conducerea generală a administrației publice.

De această dată, magistrații Judecătoriei Chișinău au admis cererea de ridicare a excepției de neconstituționalitate, pentru că la examinarea primei sesizări Curtea Constituțională nu s-a expus asupra constituționalității Hotărârii de Guvern prin prisma art. 102 alin. (2) din Constituție, care spune că hotărârile se adoptă pentru organizarea executării legilor. În prima sesizare, avocații au precizat că nicio lege nu oferă dreptul Guvernul să adopte asemenea hotărâri, precum cea din cazul medicilor rezidenți.

Amintim că, după ce prima sesizare a fost declarată inadmisibilă, Guvernul a amendat Legea cu privire la ocrotirea sănătății și a inclus obligativitatea ca medicii și farmaciștii să muncească timp de trei ani acolo unde vor fi repartizați.

ERA reprezintă pro-bono medicii rezidenți în procesul cu Ministerul Sănătății. 103 medici, care și-au făcut studiile la buget și au refuzat să fie repartizați în localitățile în care au fost trimiși, au fost acționați în judecată de către minister. Inițial, instituția a solicitat returnarea a câte 235 de mii de lei de la fiecare medic în parte, pentru studiile efectuate. Ulterior, pretențiile au fost majorate la 267 de mii de lei.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter