300
0
Dosarul licitaţiilor trucate în medicină, 3 ani în şedinţe preliminare
300
0

Deși au trecut trei ani și jumătate de când dosarul licitațiilor trucate în medicină a fost trimis în judecată, cauza se mai află la etapa ședințelor preliminare.

Foto: jc.md

Motivul tergiversării acestui dosar ar fi numărul mare al inculpaților, dar și al avocaților care, în cadrul ședințelor, înaintează diverse cereri și demersuri, transmite Știri.md cu referire la zdg.md.

Dosarul licitațiilor trucate în medicină a fost trimis în judecată în noiembrie 2015. Deși de atunci au trecut peste trei ani, judecătorii nu au purces încă la examinarea propriu-zisă a probelor din acest dosar.

Potrivit Procuraturii Anticorupție (PA), în prezent, în dosar sunt vizați 30 de inculpați a căror apărare este asigurată de circa 30 de avocați, astfel, fiind implicate circa 60 de persoane.

„În asemenea circumstanțe, părții acuzării nu-i poate fi imputată tergiversarea examinării cauzei penale, așa cum ședința judiciară nu a fost amânată niciodată, din motivul absenței procurorului, dar la cererile sau din absența părților apărării”, se spune în răspunsul oferit de către procurora-șefă interimară a PA, Adriana Bețișor.

Procuratura mai menționează că unul dintre inculpați și-a recunoscut vina, iar cauza în privința acestuia a fost disjunsă în procedură separată. La moment, în privința persoanei vizate nu a fost adoptată o decizie, cauza fiind în stadiul final de examinare.

Pentru că dosarul se află de mai bine de trei ani pe masa judecătorilor, fără ca aceștia cel puțin să înceapă examinarea probelor, în privința inculpaților nu este aplicată vreo măsură preventivă, deoarece cele aplicate anterior – arestul preventiv, arestul la domiciliu și liberarea provizorie sub control judiciar, au un anumit termen limită în interiorul cărora pot fi aplicate aceste măsuri, termen epuizat începând cu 2016.

Cauza penală privind „licitațiile trucate în medicină” a fost intentată de Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) şi PA în aprilie 2015, când 16 persoane, inclusiv Andrei Usatâi, fostul ministru al Sănătăţii, au fost reţinute pentru 72 de ore, alte şase persoane fiind audiate în stare de libertate.

CNA informa atunci că această cauză a fost pornită în noiembrie 2014, iar în cadrul investigațiilor s-au constatat mai multe cazuri de trucare a licitațiilor. 

Astfel, în caietul de sarcini pentru procurarea echipamentelor medicale, ar fi fost incluși parametri care corespundeau exclusiv echipamentelor medicale comercializate de companiile lui Tudor Ceaicovschi, Global Biomarketing Group Moldova SRL și Intermed SRL. 

Mai mult ca atât, au fost identificate cazuri în care reprezentanţii agentului economic favorizat întocmeau răspunsurile la contestaţiile depuse de întreprinderile care nu au fost de acord cu condiţiile desfăşurării licitaţiilor.

Astfel, prin intermediul acestei scheme, ar fi fost trucate 20 de licitații, fiind semnate contracte de 200 milione de lei, ceea ce a adus statului un prejudiciu de peste 2,7 milioane de lei.

În dosar sunt vizate mai multe persoane cu funcţii de răspundere, printre care fostul director al Spitalului de Urgență, Gheorghe Ciobanu, fostul șef al Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, Alexandru Coman, şefi de spitale de nivel republican şi local, conducerea Agenţiei Achiziţii Publice, fostul ministru al Sănătăţii, dar şi funcţionari din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi Departamentului Instituţii Penitenciare.

Bănuiții sunt cercetați pentru depășirea atribuțiilor de serviciu, corupere activă și pasivă, pentru care legislaţia în vigoare prevede pedepse sub formă de detenţie de până la 10 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii.

Citește și
article image
Ultimele detalii din dosarul Braguța: Amânări repetate
4
377
article image
Decizie în dosarul Veaceslav Platon: 25 de ani de închisoare
1
810
article image
Dosarul mitei pentru procuror: Polițistul implicat și-a...
0
384
article image
Dosarul Forex Moldova: Cetățenii ruși se plâng că li se...
0
543