main logo
1473

Dosarul Laundromat: Doi judecători așteaptă despăgubiri de milioane de lei

Magistratul Garri Bivol, în prezent suspendat din funcție din cauza unor acuzații în două dosare penale de corupție, și ex-judecătorul Mihail Moraru cer statului să le achite despăgubiri morale de câte 1,2 milioane de lei, pentru că au fost învinuiți pe nedrept de complicitate la spălarea banilor în dosarul Laundromat.

Dosarul Laundromat: Doi judecători așteaptă despăgubiri de milioane leiImagine simbol

Potrivit unei investigații marca TV8, cei doi au inițiat procese civile împotriva Ministerului Justiției în toamna anului trecut, iar solicitările au fost depuse după ce instanța de judecată a obligat statul să-i achite 500.000 de lei judecătoarei Domnica Manole. Jurnaliștii au menționat că precedentul cauzei Manole a pornit un adevărat val de adresări în instanță ale judecătorilor cercetați penal anterior, care vor milioane de la stat, transmite Știri.md.

În dosarul Laundromat, Bivol a fost acuzat că a legalizat 640 de milioane de dolari proveniți din Rusia și astfel a fost suspendat din funcție în 2016, iar în 2020 – restabilit, după ce procurorul Mirandolina Sușițcaia a emis o ordonanță de scoatere de sub urmărire penală a judecătorilor.

În noiembrie 2023, Garri Bivol a ajuns din nou în vizorul procurorilor, când în biroul și la domiciliul magistratului au avut loc percheziții într-un dosar de corupție în care sunt implicați încă trei judecători, inclusiv soția lui Bivol, Valentina Garabagiu.

În urmă cu două luni, CNA a anunțat că Garri Bivol împreună cu un alt judecător și un avocat sunt subiecți ai altui dosar penal deschis pentru corupere și trafic de influență.

Aceste noi recidive nu-l împiedică nicidecum pe Garri Bivol să pretindă de la stat despăgubiri de 1,2 milioane de lei pentru dosarul legat de Laundromat încetat de procurorul Sușițcaia.

Jurnaliștii de la TV8 au mers la o ședință de judecată în acest proces, însă Garri Bivol nu a venit, iar avocatul său nu a oferit prea multe detalii.

„Fără opinia clientului eu nu pot să fac acum comentarii. Cunoașteți că a fost depusă această cerere de chemare în judecată prin prisma Legii nr. 1545. Respectiv, urmează să se expună instanța pe parcurs. Astăzi au fost explicații și pledoariile sunt stabilite pentru luna mai. Atunci o să revin cu detalii. O să cer și opinia clientului vizavi de comentarii și o să vă răspund la toate întrebările”, a spus Valentin Mardari, avocat.

În timpul ședinței de judecată, avocatul lui Bivol a declarat că ar putea pregăti o nouă cerere în instanță pentru achitarea despăgubirilor clientului său, dacă va fi achitat în cel de-al doilea dosar legat de Laundromat în care este judecat pentru pronunțarea unei decizii contrare legii.

Pe data de 23 aprilie, Garri Bivol a fost achitat de prima instanță. El a lipsit și de această dată de la ședință.

Solicitarea unui magistrat plecat din sistem

TV8 scrie că, pe data de 30 aprilie, un alt judecător vizat în dosarul Laundromat, Mihail Moraru, a scăpat basma curată și la fel urmează a fi despăgubit de stat. Moraru a activat la Judecătoria Ungheni, iar în decembrie 2011 a emis o ordonanță prin care a legalizat 300 de milioane de dolari din așa-numita „spălătorie rusească”.

Judecătorul a demisionat în toamna anului 2015, înainte ca procurorii să-i înainteze învinuirea pentru complicitate la spălarea banilor.

Astăzi, Mihail Moraru solicită de la stat 1. 250.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral, iar acesta a menționat anterior că a decis să ceară bani după ce Domnica Manole a obținut o despăgubire mare prin judecată.

„Din calculele foștilor judecători care au primit pagube morale: doamna Domnica Manole și domnul Melniciuc. După sumele dumnealor am luat. Nu am luat din pod. Am calculat la zile cum s-a calculat și la dumnealor”, a explicat Mihail Moraru jurnaliștilor de la TV8 calculele în baza cărora a ajuns la această sumă.

Ministerul Justiției consideră neîntemeiate solicitările judecătorilor vizați în spălătoria rusească și de fiecare dată atacă la Curtea de Apel deciziile primei instanțe de a acorda prejudicii morale atât de mari pentru presupuse acțiuni ilegale ale procurorilor.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării