main logo
1532

Dosarul Grigorciuc vs. Sîrbu: Martorii au povestit ce au văzut

Astăzi a avut loc o nouă ședință de judecată în dosarul în care Pavel Grigorciuc este acuzat de huliganism în stare de recidivă, după ce i-ar fi tras o palmă deputatului democrat Sergiu Sîrbu. În cadrul acesteia, au fost audiați 2 martori noi.

Dosarul Grigorciuc vs. Sîrbu: Martorii au povestit ce au văzutFoto: tv8.md

Este vorba despre deputatul democrat Ghenadie Buza și Cristina Fărâmă, asistentă a deputatului democrat Angel Agache, transmite Știri.md cu referire la Tv8.md.

Dacă în cadrul audierilor din martie de la poliție, Fărâmă spunea că Grigorciuc l-ar fi lovit cu pumnul pe Sîrbu, astăzi, aceasta și-a schimbat mărturiile. 

Asistenta lui Agache a declarat în fața instanței că democratul Sergiu Sîrbu ar fi fost lovit doar cu palma de către Pavel Grigorciuc. Aceasta nu a vrut ulterior să vorbească cu presa.

Cel de-al doilea martor audiat, Ghenadie Buza, a povestit în fața magistraților și a procurorilor că nu a văzut cum Sîrbu ar fi fost lovit de Grigorciuc. 

Acesta a spus că în acel moment, mânca împreună cu un coleg în restaurantul în fața căruia s-a întâmplat incidentul. Când au ieșit ambii afară, Sergiu Sîrbu ar fi fost ”galben la față” și speriat, a spus Buza, care a mai precizat că Grigorciuc striga în acele momente ”slugile lui Plahotniuc”.

Următoarea ședință de judecată în acest dosar va avea loc pe 23 decembrie. Dacă îi va fi demonstrată vinovăția, Pavel Grigorciuc riscă până la 5 ani de închisoare.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării