Dosarul fetiței electrocutate mortal în Capitală: Doi muncitori, puși sub învinuire
La aproape doi ani de la tragedia produsă în Parcul „Sarmizegetusa” din sectorul Botanica al Capitalei, unde doi copii s-au electrocutat, iar o fetiță de 11 ani a murit ulterior la spital, procurorii anunță că în dosar au fost audiați peste 20 de martori. Totodată, două persoane au fost puse sub învinuire, iar o companie are statut de bănuit.
Imagine simbolPotrivit procurorilor, după preluarea cauzei penale de către organul de urmărire penală al CNA, a fost desfășurat un volum amplu de acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea circumstanțelor cazului, transmite Știri.md cu referire la newsmaker.md.
Anchetatorii au audiat peste 20 de martori, au recunoscut două părți vătămate și au ridicat documente considerate relevante pentru anchetă. De asemenea, în parc au fost efectuate trei cercetări la fața locului, cu implicarea specialiștilor de la ANRE și ÎM „Lumteh”.
În cadrul investigațiilor au fost realizate două expertize medico-legale și două expertize tehnico-inginerești, care au durat mai bine de opt luni.
Procuratura precizează că două persoane care au executat lucrări în parc au fost recunoscute în calitate de învinuiți, iar o persoană juridică are statut de bănuit.
Totodată, anchetatorii continuă să verifice circumstanțele legate de documentele finale care au stat la baza conectării sistemului de iluminat din parc.
Potrivit procurorilor, amploarea lucrărilor de renovare și modernizare efectuate în parc, inclusiv cele legate de sistemul de iluminat, a extins cercul persoanelor care urmează să fie audiate și al documentelor care trebuie examinate în cadrul dosarului.
În funcție de rezultatele investigațiilor, în perioada următoare vor fi întreprinse măsuri pentru finalizarea urmăririi penale și trimiterea cauzei în instanța de judecată.
Tragedia s-a produs pe 18 iulie 2024, când o fetiță de 11 ani și un băiețel de 6 ani s-au electrocutat în timp ce se jucau în Parcul „Sarmizegetusa” din Chișinău. Ambii copii au fost transportați la spital, însă fata a decedat la scurt timp. La acel moment, Poliția anunța că minorii ar fi atins fire care au provocat un scurtcircuit.
Știrea integrală o puteți citi pe newsmaker.md.
![]()